Zălăuan cercetat pentru tâlhărie calificată

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat și prins un bărbat, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. Ulterior, faţă de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

În fapt, la data de 6 mai a.c., cel în cauză, un zălăuan de 20 de ani, ar fi sustras, prin violență, telefonul mobil al unei persoane care se deplasa pe strada Torentului, din municipiu. Prin fapta sa, bărbatul ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 1000 de lei.

În urma sesizării persoanei vătămate, polițiștii au întreprins activități pentru identificarea și prinderea bărbatului, iar prejudiciul a fost recuperat.

Astfel, în baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, iar duminică, 7 mai, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată. Faţă de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Recomandari

Alte Articole