Un șofer din Zalău a intrat cu mașina tocmai într-o autospecială a poliției

Sâmbătă dimineață, la ora 5.10, G. Vasile, 35 ani, din Zalău, conducea un autoturism pe strada Simion Bărnuţiu din municipiu, când a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune laterală cu o autospecială a Poliţiei, care era oprită regulamentar în parcarea special amenajată. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului şi a fost oprit de un alt echipaj al Poliţiei după aproximativ 2 minute. Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul alcooltest şi recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru refuz de recoltare a probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Recomandari

Alte Articole