Șoferi băuți pe drumurile din Sălaj

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic, luni, 9 aprilie a.c., la ora 1.31, un bărbat de 34 de ani din comuna Letca, care conducea autoturismul pe Drumul Național 1G, în localitatea Chechiș. La testarea cu alcooltestul s-a evidențiat o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Altă infracțiune de acest gen a fost constatată de oamenii legii, în aceeași zi, la ora 20.01, pe Drumul Județean 108A, în localitatea Prodăneşti. Un jibouan conducea autoturismul pe sectorul de drum menționat, iar la testarea cu alcooltestul a rezultat o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Recomandari

Alte Articole