Președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român, prezent în Zalău

Viceprimarul municipiului Zalău, Teodor Bălăjel, s-a întâlnit marți, 8 mai 2018, la sediul instituției, cu domnul Ioan Lucian, președinte al Uniunii Naționale a Patronatului Român, și reprezentanți ai patronatului local. Întâlnirea a avut ca și obiectiv dinamizarea și coagularea mișcării patronale în județ și, implicit, în municipiul Zalău, cât și promovarea unui parteneriat între reprezentanții mediului de afaceri și autoritatea publică locală.

În urma discuțiilor, ambele părți au convenit că o colaborare între Primăria Municipiului Zalău și patronat (mediul de afaceri) este benefică investițiilor privind dezvoltarea comunităților locale și în pregătirea absolvenților de liceu și învățământ superior, în conformitate cu nevoile mediului de afaceri. Astfel, discuțiile au avut ca rezultat acordul privind semnarea unui parteneriat în acest sens.

“Consider că întâlnirea de astăzi este benefică pentru Primăria Municipiului Zalău și, implicit, pentru comunitate. Patronatele dețin o expertiză bună în ceea ce privește găsirea de soluții, care va duce la dezvoltarea comunității locale”, a declarat viceprimarul municipiului Zalău, Teodor Bălăjel.

Recomandari

Alte Articole