Liturghie Arhierească la Parohia Cehei

Duminică, 19 octombrie 2014, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor parohiei Cehei, din Protopopiatul Șimleu Silvaniei. După primirea Ierarhului în fața locașului de cult de către soborul de preoți în frunte cu protopopul locului, Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, a urmat hirotesia întru citeț și ipodiacon a tânărului teolog Sergiu Roman. În cadrul Sfinte Liturghii oficiate în continuare, părintele diacon Vlad Stânan a fost hirotonit preot pe seama bisericii cu hramul Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul din Parohia Horoatu Crasnei, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Tot acum, ipodiaconul Sergiu Roman a fost hirotonit de către Preasfințitul Părinte Petroniu întru diacon, urmând ca în duminica următoare acesta să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Mal, Protopopiatul Șimleu Silvaniei.
Aparținând din punct de vedere administrativ de orașul Șimleu Silvaniei, satul Cehei a fost atestat documentar pentru prima oară în anul 1259, sub numele de terra Chechy.

În satul Cehei se păstrează încă biserica de lemn cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil ce datează din anul 1765 și potrivit tradiției aceasta a fost adusă din satul Câmpia, județul Sălaj.

Biserica actuală, de zid, a fost ridicată între anii 1842-1848 având aceiași ocrotitori spirituali ca și biserica veche de lemn, pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

Ultima vizită a Preasfințitului Părinte Petroniu în Parohia Cehei a avut loc în urmă cu cinci ani, când la 11 octombrie 2009 a resfințit locașul de cult în urma lucrărilor efectuate după venirea ca păstor al acestei comunități a Preacucernicului Părinte Adrian Vancea, în anul 2002.

Recomandari

Alte Articole