O nouă ediţie a „Zilelor comunei”, cea de-a XVII-a, i-a reunit, în weekendul ce tocmai s-a încheiat, pe locuitorii comunei Crasna. Printre invitaţii speciali din acest an s-au numărat Takacs Peter, consulul Ungariei la Cluj – Napoca, Nagy Eva, director general în cadrul Ministerului Educaţiei, reprezentanţi ai administraţiei judeţene, precum şi primari ai localităţilor înfrăţite din Ungaria.
Activităţile a debutat încă de vineri, 4 septembrie, de la ora 16, cu primirea oaspeţilor din localităţile înfrăţite din Ungaria, ce a avut loc la sediul Primăriei, urmată de un concert de prezentare al Fanfarei Tineretului din localitatea Kiskunlacháza, ce a fost susţinut în curtea Primăriei.
Deschiderea festivă a ediţiei din acest an a avut loc sâmbătă, 5 septembrie, începând cu ora 10, în cadrul căreia au fost felicitate şi premiate cuplurile care în acest an au împlinit 50 de ani de căsătorie. În acelaşi cadru festiv, i-a fost conferit titlul de cetăţean de onoare al comunei lui Iacob Mihai, pentru contribuţia semnificativă la dezvoltarea comunităţii.
Nu lipsit nici în acest an parada fanfarelor, a delegaţiilor din localităţile înfrăţite, a formaţiilor de dansuri, a echipelor de teatru, a atelajelor şi majoretelor ce s-a desfăşurat în centrul comunei. Tot sâmbătă a avut loc şi inaugurarea Centrului de Informare Turistică din Crasna şi a corpului „D” al Liceului Tehnologic „Cserey – Goga”.
Printre manifestările ediţiei din acest s-au mai numărat: un program cultural artistic, respectiv Festivalul dansurilor populare, “Gala talentelor locale” în cadrul căreia au evoluat: formaţia de dansuri Bokreta din Crasna, formaţia de dansuri din Ungaria, echipe de teatru din Batrak, Tinikomediasok, recitatori instrumentişti, interpreţi de muzică populară de la Liceul Tehnologic din Crasna, depunere de coroane la statuia lui Petőfi Sándor, concerte susţinute de INSECT şi ANTAL TIMI, precum şi o tombolă dotată cu premii. Seara a fost încheiată de un foc de artificii, după care participanţii au fost invitaţi să petreacă până dimineaţă alături de Dj LOTTERS, în incinta pieţei din centrul de comună.
Ultima zi de sărbătoare pentru locuitorii comunei Crasna, duminică, 6 septembrie, a fost deschisă de o competiţie de handbal, la ora 10, care s-a desfăşurat în sala de sport a localităţii şi a continuat cu: un concurs de atelaje, spectacol de dresaj hipic, tombola dotată cu premii pentru participaţi şi retro party cu Dj. Lotters.
În toate cele trei zile de sărbătoare, în comuna sălăjeană au avut loc şi activităţi permanente, precum: zboruri cu motodeltaplanul, pentru doritorii de senzaţii tari, atelierul de creaţie populară, expoziţia de creativitate cu lucrări ale elevilor din localitate, expoziţie de pictură – Caba Maria şi elevii săi, expoziţie de produse agricole şi “cortul copiilor” – activităţi recreeative şi distractive pentru cei mici.
Filmul „Avram Iancu împotriva Imperiului”, aplaudat de publicul sălăjean
Filmul "Avram Iancu împotriva Imperiului" și-a încheiat, astăzi, turneul prin județul...
Deschide