Primărie ”gancz geirber” vorba neamţului, dar cu zero lei în cont.Faliment. Cam acesta ar fi cuvântul potrivit, pentru a caracteriza situaţia finaciară a primăriei din comuna sălăjeană Poiana Blenchii. Primarul, care nu a avut contracandidat la ultimele alegeri, nu mai ştie cum să scoată cămaşa iar hibele sistemului se înmulţesc pe zi ce trece. În opinia edilului situaţia este cu mult peste imaginaţia omului de rând- ”vedem neputincioşi cum statul a ajuns să blocheze statul!”
Primăria din Poiana Blenchii nu are de cele mai multe ori bani în cont şi funcţionează mai mult pe datorie. De patru ani de zile nu mai există iluminat, iar telefoanele sunt tăiate când ţi-e lumea mai dragă. Sărăcie lucie mai pe româneşte!
Primarul Augustin Chifor este PSD-ist şi spune că din această cauză, Poiana Blenchii a avut mult de suferit în ultimii 4 ani, pe vremea guvernării PDL. Banii repartizaţi de la buget au fost mult mai puţini, decât cei alocaţi altor comune, şi nealocaţi în totalitate. Ca să primească bani, a fost chiar nevoit să mintă că va trece la UNPR.
Încă de la construcţia primăriei au existat facturi neachitate, costurile fiind mult mai mari, decât banii alocaţi de la guvern pentru această investiţie. Comuna Poiana Blenchii nu a primit în totalitate nici banii de la buget, pentru a-şi achita contribuţia la diferite proiecte câştigate şi aflate în derulare.
Probleme mari sunt la şcoală şi la căminul cultural, unde nu au fost bani suficienţi pentru finalizarea lucrărilor.
Chiar dacă Augustin Chifor este PSD-ist şi USL-ul este acum la guvernare, situaţia nu s-a schimbat deocamdată, datorită lipsei fondurilor. Primarul are parte doar de promisiuni şi speră să primescă măcar un sfert din cât a primit comuna vecină Coroieni, pe vreme guvernului Boc, în condiţiile în care cele două administraţii locale au aproximativ cam acelaşi număr de locuitori.
Ajuns la capătul răbdărilor, primarul din Poiana Blenchii este decis să lupte în continuare pentru a redresa „corabia”, deşi nu debordează de optimism.