Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău va găzdui, duminică, 24 februarie, de la ora 17, Spectacol caritabil „Împreună pentru Arnie!”.
Pe scenă vor urca Sava Neagrean Brudașcu, Radu Ciordaș, Alexandra Chira, Diana Cârlig și Ionuț Bledea, ansamblurile folclorice „Meseșul Junior” și „Meseșul” ale Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, cu soliștii vocali Camelia Cherecheș, Alexandra Antal, Andrei Gaidoș, Adriana Baciu Bonțe, Diana Gherman, Denisa Blaga și Lucreția Bolba. Dirijor: Dorel Ciobanu; coregraf Radu Mureșan.
Intrarea se face pe bază de invitații ce se pot procura, pentru o donație de minim 15 lei, de la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, de luni, 18 februarie până vineri, 22 februarie. Donația, încasată de Crucea Roșie Sălaj, va fi direcționată integral în sprijinul ziaristului Arnold Schlachter.