Siguranța cetățenilor de Florii, în atenția polițiștilor sălăjeni

Polițiștii sălăjeni au fost în stradă pentru liniștea și siguranța cetățenilor, în weekendul Floriilor. Oamenii legii au acţionat în sistem integrat, în dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, având ca prioritate prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi să intervină rapid atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Au fost efectuate trei acțiuni, în urma cărora au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 18.825 lei.

O atenție deosebită a fost acordată traficului rutier, polițiștii acționând pe drumurile naţionale şi județene, pentru ca cetățenii să se deplaseze în condiții cât mai sigure.

Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 302 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de 59.090 lei.

Din totalul sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea legislației rutiere, 87 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 215 pentru nerespectarea altor prevederi privind circulația pe drumurile publice (conducere sub influența băuturilor alcoolice, depășiri neregulamentare, utilizarea centurii de siguranță etc.).

De asemenea, polițiștii au reținut 14 permise de conducere, din care trei pentru depășirea vitezei legale, trei pe linie de alcool şi opt pentru alte abateri de la normele rutiere.

Recomandari

Alte Articole