Scaunele directorilor de scoli se clatina

Directorii unitatilor de invatamant din judetul Salaj trec, in aceasta perioada, printr-o inspectie de evaluare a activitatii desfasurate pe parcursul anului scolar 2010-2011. In functie de rezultatul acestor controale, unii directori ar putea sa-si piarda postul de conducere. Inspectorul scolar general al Inspectoratului Scolar Judetean Salaj, Ioan Abrudan, ne-a declarat ca se asteapta deja la cateva schimbari in randul ocupantilor functiilor de conducere a scolilor. „Odata cu inceperea unui nou an scolar, respectiv data de 1 septembrie, vor avea loc unele modificari in functiile de conducere ale unitatilor de invatamant din judet. Chiar daca la aceasta data este prematur sa mentionam care sunt unitatile in care vor avea loc schimbari, ne asteptam sa fie afectati mai putin de zece directori. O situatie precisa vom avea la incheierea inspectiei de evaluare a activitatii”, ne-a comunicat Ioan Abrudan.

Schimbarea directorilor din functie poate surveni la incheierea mandatului de director, la neindeplinirea conditiilor necesare in functie de rezultatul inspectiei, dar si in cazul unei slabe relatii cu comunitatea locala, ceea ce duce la scaderea sanselor de dezvoltare a unitatii scolare. Abrudan a precizat ca toate aceste modificari se realizeaza doar pe criterii strict profesionale. „La ora actuala putem discuta de maxim cinci directori ce urmeaza a fi schimbati pe criterii de competenta, insa aceste modificari nu vor fi facute in functie de apartenenta politica”, a mentionat reprezentantul invatamantului salajean.

Inspectorul scolar nu ne-a precizat care sunt unitatile in care ar putea interveni modificari ale functiilor de director, pana la incheierea raportului de inspectie scolara.

Recomandari

Alte Articole