Sărbătoarea Botezului Domnului la Zalău

La sărbătoarea botezului Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Pogorârea Sfântului Duh din cartierul Porolissum al Municipiului Zalău. Alături de Preasfinția Sa au mai făcut parte din sobor Preacucernicul Părinte Alexandru Horvat, parohul bisericii și consilierul social filantropic al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Ioan Pop, preot coslujitor la aceeași biserică și Preacucernicul Părinte Adrian Mureșan, fost preot la parohia Ciocmani, în prezent fiind pensionat.

În continuare, Preasfințitul Părinte Petroniu, alături de părinții slujitori, au săvârșit Sfințirea cea Mare a apei.

Piatra de temelie a bisericii cu hramul Pogorârea Sfântului Duh a fost sfințită în Duminica Rusaliilor din anul 2000, iar în 22 februarie 2004, Preasfințitul Părinte Petroniu, pe atunci arhiereu vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului, a binecuvântat lucrările efectuate la noul locaș de cult.

În momentul de față biserica este în curs de pictare, urmând ca anul următor locașul de cult să fie târnosit.

Recomandari

Alte Articole