Deși Ignatul nu este departe, majoritatea găzdoilor de pe Valea Someșului (Sălaj) au vrut să fie ceva mai harnici și să taie deja porcul, chiar dacă până la Crăciun mai sunt câteva zile. Astfel, pe 20 ianuarie, biserica ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Ignatie Teoforul. Această zi, este cunoscută sub forma populară, mai mult cu numele de “Ignatul porcilor”, atunci când majoritatea românilor, mai ales cei din mediul rural, în spiritul vechilor tradiții, sacrifică porcul pentru masa de Crăciun dar și celelalte sărbători care urmează până la Sfântul Ion.
Pentru cei mai mulți români care păstrează cu sfințenie obiceiul tăierii porcului înainte de Crăciun, Ignatul în sine este considerat sărbătoarea tăierii porcului, deși anul acesta foarte mulți oameni s-au grăbit. Momentul sacrificării porcului, este un prilej de reunire a familiei, pentru că participă, de obicei, toți membrii ei, desigur, fiecăruia dându-i-se ceva util de făcut. Așadar, se spune că seara de dinaintea sacrificării porcului, oamenii își pregătesc cuțitele bine ascuțite, o butelie de gaz sau paie pentru pârlit și vasele necesare în care urmează să pună mușchiul, șunca, șoricii și toate componentele din porc. De regulă, bărbații se ocupă de partea cea mai puțin plăcută, care implică înjunghiatul propriu-zis dar și pârlitul porcului cu butelie or paie strânse peste an. Astfel, Velu Ceaca un gospodar, povestește cum se pregătește cu o seară înainte dar și care este întreg procedeul, de la înjunghiere, pârlit și până la tranșare: “când să taie porcu, seara, nu-i dă de mâncare, lăsăm să fie mațele goale să nu aibă mâncare în el, dimineața aducem doi tri vecini, care ne ajută să-l legăm, înjughiem sau să-l electrocutăm. Pe urmă, se tranșează porcul și să face ce vrei din el: galbaz, cârnaț, se fac de toate. Să face uspățu porcului cu neamurile noastre. Îl pârlim cu butelie, că mai nou se pârlește cu butelie, că românii nu mai au grâu și ovăz, șoricul este mai gustos dacă e pârlit cu paie, dar nu avem, pentru că românii nu au”. Velu ne povestește cu efect de Bachus, ce urmează să pregătească din capul porcului, ce anume pune la afumat dar și cu ce bucate a fost crescut “Ghiță”: “capul îl punem la saramură, și facem aituri (răcituri), în ciubăr avem picioarele pe care le punem la fum pentru aituri și pentru făcut supă de fasole la iarnă. A fost crescut cu bucate din gospodăria noastră, cu grâu făcut malai la mora noastră, cu ovăz, de toate”.
De asemenea, după tranșarea și sortarea cărnii, gospodina casei pregătește o masă numită tradițional “pomana porcului”, pentru toți oamenii care au ajutat la tăierea porcului. Astfel, într-un ceaun mare, se prăjesc din porcul proaspăt sacrificat, bucățile de carne tăiate din toate părțile porcului: bucăți de mușchi, ficat, slănină, coastă, falcă. Se pune deoparte carne pentru cârnați, caltaboși, tobă, șuncă, piftie și tot felul de preparate, după cum obișnuiește fiecare gospodar și după rețeta lui proprie. De obicei, femeia se ocupă de împărțirea cărnii pe categorii, însă, într-o gospodărie am întâlnit doi bărbați care fac acest lucru. Vasile Mante, un ciocoflendăr după cum el singur se identifică, în opinia sa, un simplu ajutor de bucătar, tocmai sorta carnea: “Acuma ne pregătim carnea pentru cârnaț și tochitură, facem tobă, și la iarnă să avem une să ne întindem. Pregătim mușchiulețul pentru șnițele, io îs numa ajutor de bucătar, dânsu e bucătar, io îs ciocoflendar”. Bucătarul șef, Teodor Rus, ne spune că: ”punem coastele la saramură, le lasăm o saptamână, pa urmă le scotem și le ducem în afumatore, le acațăm în cârlije și le facem fum”. În aceeasi gospodărie, am surprins la ajutor și alte locanice, care tocmai spălau mațele porcului: “spalăm mațe să facem calbași, carnaț, caltaboși și maioș, caș de porc, o ajutăm pe prietena noastră, ramânem până la final să și mâncăm, stăm la uspățu porcului, bem câte un pahar de vin, de must”.
Am întâlnit și o localnică, Veronica pe numele ei, care ne-a mărturisit că, nu a tăiat porc, pentru că nu are cu cine lucreze și nici nu-i trebuie carne, mai are de anul trecut.
Este cunoscut faptul că românul știe să folosească fiecare componentă a porcului. Începând de la delicioasele urechi și coada, pe care copiii le mănâncă de obicei, la macra curată și slănina pusă la afumat până la intestinele folosite pentru a fi umplute cu carnea proaspătă, totul este folosit de gospodina casei pentru bucatele din care toți vor degusta la masa din ziua Nașterii Domnului.
Iar spre final, după ce toate bucatele au fost deja pregătite, urmează ca toți cei care au contribuit la ajutor, trebuie musai să ia parte la ospățul porcului. Pe lângă friptură, gospodina face și mamaliga, pe care le pune pe masă, dar și murăturile și nelipsita horincă, eventual vin. Toți trebuie să se veselească și să mănânce până la ultima bucată.
Românii încă mai păstrează tradiția și chiar dacă nu toată lumea are unde să crească un purcel, foarte mulți oameni cumpără carne și pregătesc bucate tradiționale.
Andreea POCOL
