Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci, a fost prilej de bucurie și mare însemnătate religioasă și istorică pentru locuritorii comunei Șimișna – Sălaj. A fost sfințită Crucea de piatră ridicată în amintirea Mănăstirii din Șimișna. Cu prilejul aniversării a șapte sute de ani de atestare documentară a localității, a fost ridicată crucea de piatră în preajma așezământului monahal într-o poiană de pe Valea Mănăstirii, loc sacru în care a viețuit mănăstirea cu același nume, între anii 1558-1795, aproape 240 de ani.
Românii creștini și-au găsit un loc de rugăciune la crucea ridicată în memoria Mănăstirii Șimișna, locul de reculegere și credință, chiar dacă numai atunci mulți dintre ei, au văzut locul pentru prima oară. Acum ridicată Crucea în apropierea mănăstirii Șimișna, este locul în care ei uită de cotidian și în care se pot ruga pentru familie și cei dragi. Zecile de credincioși prezenți la evenimentul religios, au fost atrași de liniștea pe care o degajă locul în care a fost mănăstirea dar și din curiozitate, iar drumul de acces, nu întâmpină dificultăți. Slujba de sfințire a Crucii, a fost săvârșită de patru preoți din localitățile vecine dar și de parohul din Șimișna. Oamenii care au ajuns până la locul sfințirii sfintei cruci, spun că se regăsesc în valorile moștenite de la străbuni — oameni care au trăit, cu frica lui Dumnezeu și cu respect față de semeni.
Inițiatorul acestui monument, Niculae Costin prezent la eveniment, a susținut că s-a documentat din arhive și de la localnicii mai multor localități despre vechimea acestei mănăstiri care a avut o durată de aproape 240 de ani. „Suntem și participanți la un eveniment religios într-o oază de spiritualitate românească acolo unde odinioară au viețuit sfânta Mănăstire Ortodoxă Șimișna cu hramul Sf Gheorghe. Dacă până mai ieri, aceste locuri au fost cuoscute sub toponimicul Valea Mănăstirii, poate bătrânii mai povesteau de mănăstire; documentându-mă prin arhive, la oamenii satului prin diferite localități, am constatat că, într-adevăr, în perioada 1558-1795, aproximativ 240 de ani a viețuit acastă mănăstire. Timp de 220 de ani această mănăstire și-a încetat activitatea cu excepția a doi ani: 1939 – 1942 când a fost reânviată viața monahală în Șimișna la casa parohială de la biserica ortodoxă. Dacă până mai ieri am avut toponimicul Valea Mănăstirii, de azi avem stindardul credinței străbune; și nu întâmplător am pus lângă el și tricolorul românesc semn al unității și al demnității neamului nostru. Dacă vom înțelege să folosim acest loc în scopurile pentru care el și strămoșii noștri ni l-au transmis prin veacuri, se pot face lucruri minunate în acest loc” a declarat Costin.
Acesta a făcut o propunere credincioșilor prezenți la momentul religios, ca, o dată pe an, să se facă sfințire pe acel loc în care a fost ridicată crucea, iar celor cu putere financiară, să înceapă lucrările unui altar de vară. „Un altar de vară, unde, o dată pe an, să se adune preoții tuturor satelor, pentru că sunt 12 sate care au avut acces la această mănăstire. O casă a tinerilor credincioși de pe Valea Someșului și din județul Sălaj. Să fie o tabără de vară unde copiii noștri, pe lângă faptul că mai merg și la alte activități, să-i aducem aici, să le sădim credința străbună, limba și tradiția poporului românesc. Pot să facă atelier de pictură, muzică, poezie, literatură, (…) ceea ce semănăm, aceea vom culege de la copiii noștri” a mai spus acesta.
Directorul Instituției de Învățământ din localitate Ioan Pop, a precizat că, în urmă cu aproximativ 400 de ani, a fost o Mănăstire a călugărilor ortodocși, o mănăstire care polariza o suprafață extrem de întinsă, unde strămășii noștri și-au găsit alinare sufletescă. Pop a spus, de asemenea, că a fost nu numai loc de închinăciune, ci a fost și o școală unde se pregăteau în tainele preoției, preoții din toată zona, inclusiv diaconii care slujeau în biserică.
Deși n-au fost vremuri ușoare, mănăstirea a fost construită într-un loc izolat pentru a fi ferită de autoritățile vremii care nu vedeau cu ochi buni dezvoltarea ortodoxiei în această parte de țară. „Știți cu toții că în acele vremuri, eram sub dominație străină, sub dominație habzburgică și primul gând al străinilor, era de ai trece pe români cu forța la o altă religie – catolică. Sigur că, rezistența și opoziția pe care șimișnenii au avut-o atunci și dragostea lor față de credința strămoșească, au făcut ca ei să se retragă în aceste locuri. Ea a funcționat aproximativ 200 de ani”.
Astfel, există două legende care ne spun câteva lucruri despre ultimul viețuitor al acestei mănăstiri. „Se spune că, călugărul mănăstirii, era atât de sărac, încât trăia din mila locuitorilor Șimișna și că era nevoit să meargă să-și cerșească cele necesare traiului. A ajuns și la o curte a unui mare proprietar de pământ din Șimișna, soția lui – curteana – cum o numeau șimișnenii; la un moment dat, s-a săturat de acest călugăr și a spus, trebuie să terminăm cu el. Și a făcut o pâine otrăvită, când va ajunge el la mănăstirea lui, călugărul va mânca din această pâine și va pieri. Fiul curtenei mare vânător, vânează în aceste locuri, îl apucă întunericul și se retrage la mănăstire. În momentul în care călugărul venise cu merindea lui din sat, băiatul curtenei îi cere călugărului ceva de mâncare, iar călugărul, zice cu mare drag te servesc: uite pâinea pe care mama ta mi-a dat-o chiar astăzi pentru hrana mea. Acesta mănâncă din pâine, se îndreaptă spre casă, și i se face rău, iar mama îngrijorată îl întreabă: ce s-a întâmplat, ce e cu tine? Iar el îi răspunde mamei că: am mâncat pâine de la mănăstire de la călugăr. Cu toate strădaniile mamei care știa despre ce este vorba (a pus otravă în pâine nr.) viața fiului ei, n-a mai putut fi salvată” a povestit profesorul de istorie Ioan Pop, legendă pe care a spus-o ulterior și localnicul Ioan Ban.
Și tot profesorul Pop a amintit și a doua legendă celor prezenți la sfințirea Crucii. „Se mai spune că ultimul viețuitor de aici, ar fo fost omorât de niște răi care l-au spânzurat de scara care urca în clopotnița mănăstirii, iar lemnul din biserică a fost dus în localitatea Antăș aici peste dealuri. Astăzi, încă se mai păstrează din vechea mănăstire grinda de deasupra ușii pe care scrie că – „acestă grindă este a mnăstirii din Șimișna construită la sfârșitul secolului al XVI-lea”. Sunt câteva povești despre această mănăstire, din păcate ea a dispărut. În timpul stăpânirii habzburgice, mănăstirile ortodoxe au fost rase cu tunul de pe întreg cuprinsul Transilvaniei. Generalul Bucov trimis de împărăteasa Maria Tereza a tras cu tunul în lăcașurile de cult ale românilor. Este minunat că astăzi, aici, am reânviat această vatră de spiritualitate românească și sperăm că este numai începutul, poate că oameni cu suflet, cu putere financiară vor face mai mult decât este aici” a conchis Pop.
Localnica Lodovica Pop prezentă și ea la momentul religios, își amintește cum, timp de 20 de ani, a viețuit în locul pe care șimișnenii îl numesc „după râpă”, exact lângă locul unde a fost ridicată mănăstirea. N-a dus o viață ușoară, pentru că având patru copii, a trebuit să-i poarte la școală; zilnic aceștia făceau neveta până în sat, iar traiul de zi cu zi, a fost greu de suportat. În sat, li se spune că sunt, de-a lui ”ortodosu”, tocmai pentru că, Alexandru Pop (decedat) a fost meșter, și a lucrat la biserica ortodoxă din Șimișna, iar ei, au fost prima familie care a trecut de la catolici la ortodocși. „Eu nu știu nimic despre mănăstire, dar îmi amintesc cum socrul meu, lucrând pământul, a găsit o cruce și un bolovan mare negru, cred că au fost de la mănăstire” a povestit pentru site-ul nostru localnica Pop.
Amintim că Sfânta Cruce a fost înălțată cu sprijinul financiar al credincioșilor Alexandru Câmpan și Vasile Grad, fii ai satului Șimișna. Alexandru Câmpan n-a dorit să spună care au fost costurile necesare însă, a emanat o reală bucurie și mândrie faptul că a putut contribui la remunerația ridicării Sfintei Cruci.
Andreea POCOL
