Producatorii de palinca salajeni, amenintati cu inchisoarea!

Producatorii de palinca ar putea risca inchisoarea pentru detinerea sau comercializarea a peste 40 de litri de tuica.

Palinca din Salaj sta sub amenintarea Fiscului, pentru ca cei care vor detine, in afara antrepozitelor comerciale, peste 40 de litri de alcool etilic vor fi pasibili de inchisoare. Potrivit propunerii Ministerului Finantelor, alcoolul etilic ar putea fi inclus in randul produselor pentru care detinerea fara marcaje a acestuia este considerata infractiune. Pedeapsa ar putea ajunge pana la patru ani, iar sanctiunea ar putea fi aplicata si in cazul comercializarii produsului peste aceasta cantitate. Acest demers se inscrie in cadrul unui proiect de ordonanta prin care vor fi aduse unele modificari Codului Fiscal.

Infractori pentru munca cinstita?

La ora actuala, detinerea si comercializarea alcoolului etilic fara ca acesta sa fie marcat nu este incriminata. Posibilitatea ca pe viitor proiectul sa fie pus in practica i-a nemultumit pe producatorii salajeni. Unul dintre acestia, care nu a vrut sa-i fie dezvaluita identitatea, s-a aratat foarte revoltat.

„Cei care sunt corecti intotdeauna vor fi subjugati. Fiscul este cu ochii pe noi, desi nu obtinem cantitati uriase. Altii, in schimb, care vand la „negru”, scot camasa curata, nu sunt vazuti si nici nu sunt banuiti de nimic. Asa cum e acum, la inceput de sezon de fabricare a palincii, lucratorii vamali ne sigileaza cazanele de tuica pentru accizare. Cand vom incepe lucrul efectiv, ele vor fi dessigilate. Suntem verificati, in baza unui contor montat la cazan, cat producem. Dar e munca noastra, cinstita, de ce sa fim urmariti ca niste infractori?”, s-a intrebat interlocutorul nostru.

Palinca inca nu este produs natural

Nici Grigore Ardelean, presedintele Asociatiei Producatorilor de Palinca Naturala din Salaj (organism care numara 112 membri, persoane fizice si persoane juridice), nu vede cu ochi buni un astfel de demers, intrebandu-se daca cei care au facut aceasta propunere au cules vreodata un mar sau o pruna cu mana lor. Pe de alta parte, Grigore Ardelean este de parere ca taxa care se plateste pentru miraculoasa bautura, pe zece zile, la antrepozitul fiscal de un producator este mult prea mare.

„18.500 de lei este o suma pe care si marii producatori o scot cu greu din buzunar, darmite omul care si-a facut numai 80 de litri. Nu e cazul sa punem bir pe oameni. Nu trebuie sa-i ingradim sa produca si nici sa vanda. Noi trebuie sa realizam un cadru legal care sa-i confere posibilitatea producatorului sa-si poata vinde produsele in legalitate. Vecinii nostri (ungurii) au scos palinca din randul produselor spirtoase si au clasat-o in lista produselor naturale si traditionale, ceea ce a facut ca economia lor sa castige”, a aratat presedintele APPN Salaj.

 

Grigore Ardelean a reiterat faptul ca in acest moment beneficiul producatorilor de palinca „este foarte mic, ei avand de platit un impozit de 13 lei pentru fiecare litru de tuica, in timp ce produsul este cotat pe piata la 14-15 lei”. Pe de alta parte, a deplans faptul ca pe vremea lui Ceausescu statul prelua de la cetateni toata cantitatea ce depasea 38 de litri si se platea cate 15 lei pentru fiecare litru de tuica achizitionat.

Recomandari

Alte Articole