Anotimpul porcilor de Crăciun a început în toate târgurile din Sălaj, la fel şi forfota căutării unui grăsun pentru masa de sărbători. Dacă cei care nu au crescut un porc în coteţ îl iau gata îngrăşat, nu la fel stau lucrurile pentru ţăranii crescători de tradiţie. Aceştia pe lângă vânzarea porcilor graşi s-au înghesuit la cumpăratul purceilor mici de numai câteva săptămâni, care vor fi vânduţi peste un an tot pentru sacrificat. Nu toată lumea s-a învârtit în jurul porcului, au fost şi nehotărâţi care mai mult au studiat decât au cumpărat. Una peste alta, cererea a fost mare iar oferta pe măsură!
Pe Valea Someşului, mai precis în Şimişna, a fost ultimul târg înainte de Crăciun. Din această pricină se aşteapta o afluenţă mult mai mare de vânzători şi cumpărători, dar probabil că temperatura scăzută i-a ţinut în case pe oameni. Deja devenit tradiţional de aproape opt ani, târgul este dedicat mai mult pentru porci. Deşi oamenii au venit la târg hotărâţi să cumpere, mulţi dintre ei nu s-au arătat încântaţi să negocieze şi au renunţat la idee, dar au spus că până la Crăciun mai este târg şi în altă parte, şi că mai mult au venit să testeze piaţa. “Am luat şosete, doar atâta, am venit să vedem cum is porcii, nu cumpărăm avem noi” a declarat Veronica Cecan prezentă şi ea la târg.
Vânzătorii n-au prea lăsat din preţ. Cei care au dorit să cumpere un animal, tot şi-au cumpărat. Pentru că a venit la târg hotărât să negocieze, şi n-a cedat presiunii vânzătorului, Vasile Mante un alt localnic, s-a ales cu un purcel de opt săptămâni pe care să-l crească şi pe care a dat 150 de ron: “am cumpărat un purcel cu un milion şi jumate şi îl ţin ca pe un bebeluş, şi la anu sper să-l fac de 190/200 de kilograme” a povestit destul de mulţumit bărbatul.
Cu toate că cererea a fost destul de mare, iar oferta generoasă şi ea, vânzătorii au ţinut morţiş la preţ, chiar cu riscul de a nu-şi vinde animalele. Preţul porcilor pentru a fi sacrificaţi, a săltat de la opt, nouă lei şi va rămâne în jurul a 10 lei pe kilogram în viu. Asta, şi pentru faptul că se apropie Crăciunul, iar carnea din magazine s-a scumpit şi ea iar pe deasupra nici nu este la fel de gustoasă. Nicolae Câmpean un alt cumpărător, ne-a şi spus ce bunătăţi va pregăti din porcul pe care tocmai urmează să-l cumpere: “n-am ţinut că nu putem, e mai rentabil să-I cumpărăm, sunt dispus să dau până la 10 lei pe kilogram. V-om pregăti, cârnaţ, caltaboş, şuncă”.
În ce priveşte sacrificările tradiţionale, la nivelul judeţului Sălaj, avem estimat în jur de 18 mii de porci din gospodăriile populaţiei. Astfel, Vasile Chindriş Şef Serviciu de Igienă Veterinară şi Epidemiologie şi responsabil pe probleme de comunicare media din cadrul DSVSA (Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor) Sălaj, contactat telefonic, a declarat că: “noi estimăm ca înainte de sărbători, vor fi sacrificate tradiţional în jur de 18 mii de capete de porcine din gospodăriile populaţiei pe judeţul Sălaj. Din cele 18 mii de porci ce urmează sacrificaţi pentru masa de Crăciun în Sălaj, doar şimişnenii vor sacrifica în jur de 300 luna aceasta”.
În târgul din Şimişna, un purcel de opt săptămâni, s-a vândut cu preţuri pornind de la 150 la 200 de ron bucata, iar porcii mai mari cu masa totală de 100/150 si chiar 200 de kilograme, preţul n-a coborât sub 10 ron pe kilogram in viu.
Andreea POCOL