Guvernul de Stat (Bundestag) a anunțat la mijlocul acestei săptămâni cifrele îngrijorătoare pentru ei, de imigranți de toate „culorile” veniți din sud-estul bătrânlui nostru continent. Numai în NRW (nord-vestul Germaniei) sunt înregistrați în prezent peste 77.000 de imigranți din România și Bulgaria, dintre care aproximativ 30.000 cu cetățenie bulgară iar peste 47.000 sunt români.
Într-un comunicat de presă comun, ministrul de Interne Ralf Jäger (SPD), și ministrul muncii Guntram Schneider (SPD) au declarat că: “ne revine sarcina de a-i susține la integrarea pe piața muncii și în societate precum și la libera circulație a lucrătorilor”. Pentru ei, există un program național de 7,5 milioane de euro. Utilizarea fondurilor de 4,5 milioane de euro din Fondul Social European pentru măsuri de a servi în integrarea pe piața muncii a imigranților. Măsurile de sănătate sunt finanțate de la bugetul statului, distribuind municipiilor, alocări necesare pentru copii, vaccinări și intervenții chirurgicale, femeilor însărcinate precum și supraveghere și tratare ambulantă. Miniștri apreciază însă că printre aceștia sunt profesioniști bine pregătiți. Un numar relativ mare este reprezentat de muncitorii necalificați, însă cei care le dau de furcă autorităților germane, sunt cetățenii de etnie care și în alte țări ne-au terfelit imaginea de român, fiind mulți la număr. Securitatea și coexistența pașnică fiind în topul priorităților, în cazul în care imigrația ar conduce la situații critice în cartiere, poliția locală și autoritățile publice sunt prompt angajate în a lua măsuri pentru pedepsirea infracțiunilor, contravențiilor dar și pentru a proteja imigranții împotriva atacurilor – transmite Algemeine Zeitung, și site – ul electronic pr.online.de.
Presedintele Asociației Germane a Orașelor, Ulrich Maly, avertizează că problemele cu imigranții din România și Bulgaria, este un fenomen în masă precizând însă că: „noi nu trebuie să facem o provocare la nivel național. Dificultățile se concentrează doar pe o duzină de orașe mari”. Acesta a mai spus că impresia redată de imigranți este una fatală, de ieftină bunăstare existând „frica” de imigrare a sărăciei independente.
De la începutul acestui an se aplică libera circulație a lucrătorilor în Uniunea Europeană pentru cetățenii din România și Bulgaria. Pe această temă CSU a avut o dezbatere privind imigranții din cele două țări, care pot căuta nelimitat de lucru în Germania. Asta este, ei nu au nevoie de un permis de muncă . CSU avertizează că se amplifică numărul de imigranți slab calificați care doresc să ia avizul de partid din Germania, beneficii sociale, în principal, dar au puține șanse pe piața muncii .
Prin urmare, guvernul federal intenționează să continue până în vara să diminueze pretinsa problemă. Reprezentanți din aproape toate ministerele, s-au reunit la cabinetul federal, miercuri, pentru a numi în comitet, un secretar de stat care ar trebui să verifice până în iunie dacă guvernul ia măsuri împotriva unui posibil abuz de beneficii sociale de către cetățenii UE . „Noi trebuie să eliminam stimulentele perverse existente pentru imigrare în sistemele sociale” a declarat ministrul adjunct de Interne Günter Krings (CDU) , citat de Passau Neue Presse”.
Conform cifrelor de la Institutul pentru piața forței de muncă și de cercetare în muncă au fost la mijlocul anului 2013 doar 0,6 la suta din beneficiarii Hartz IV ( ajutor social) bulgari și români . Deși imigranții din aceste țări sunt mai puțin calificați, în medie, rata șomajului la mijlocul anului 2013 a fost pentru ambele naționalități sub media din totalul populației și cu mult sub cea a altor grupuri de imigranți .
Prin plătirea impozitelor, imigranții aduc bani statului. În unele orașe concentrația de servicii guvernamentale îngreunează mult activitățile funcționarilor publici. Există probleme cu privire la Duisburg, Dortmund sau Berlin, unde proporția de șomerii care beneficiază și de Hartz IV, între români și bulgari este deosebit de mare.
Andreea POCOL
FOTO Algemeine Zeitung