Peste 400 de sancţiuni au fost aplicate de poliţiştii sălăjeni, în cadrul unei acţiuni organizată în mediul rural

Timp de cinci zile poliţiştii de la structurile de ordine publică au desfăşurat, la nivel judeţean, o acţiune pentru siguranţa cetăţenilor. Peste 400 de sancţiuni au fost aplicate şi aproape 20 de permise de conducere au fost reţinute.

În perioada 29 mai-2 iunie a.c., poliţiştii de la structurile de ordine publică au desfăşurat la nivel judeţean o acţiune ce a avut ca scop siguranţa cetăţenilor, dar şi prevenirea faptelor antisociale.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 426 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 351 la regimul circulaţiei rutiere, 50 la Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, patru la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, trei la Legea 333/2003 priind paza obiectivelor şi bunurilor, iar diferenţa au fost aplicate la alte acte normative.

Valoarea totală a sancţiunilor este de 151350 lei.

De asemenea, în cadrul acţiunii au fost constatate 16 infracţiuni, dintre care opt de natură judiciară, cinci la regimul circulaţiei rutiere şi trei au făcut obiectul altor fapte de natură penală.

Totodată, poliţiştii au reţinut 18 permise de conducere şi au retras 22 de certificate de înmatriculare.

La activităţi au participat şi jandarmi.

Recomandari

Alte Articole