Persoană juridică neautorizată din Zalău, identificată oferind spre vânzare articole pirotehnice

Ieri, 8 decembrie, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculose, în colaborare cu polițiștii de ordine publică au indisponibilizat 2 kilograme de articole prrotehnice, comercializate ilegal.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate în baza planului de acțiune „Foc de artificii”, polițiștii au identificat, în municipiul Zalău, un operoator economic ce oferea spre vânzare articole pirotehnice din categoria F1, nefiind autorizat în acest sens.

Polițiștii au indisponibilizat articolele pirotehnice, respectiv 17 cutii ce conțineau 50 de bucăți fiecare.

Totodată, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru „orice operațiuni priotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută și pedepsită de art 37 lit.a din Legea nr.126/1995.

Acțiunile continuă zilnic pentru prevenirea, constatarea și combaterea neregulilor în domeniul operațiunilor cu articole pirotehnice.

Recomandari

Alte Articole