Intrerupta in urma cu mai bine de o saptamana, pentru campania de calificare a echipei nationale la Campionatul European din 2012, Liga Nationala de handbal feminin se va relua la finalul saptamanii viitoare, cu etapa a VII-a.
In acest an mai sunt programate doua etape, avand in vedere ca din 15 noiembrie lotul pregatit de Radu Voina se reuneste din nou, in vederea pregatirii Campionatului Mondial din Brazilia, din perioada 3 – 18 decembrie, dar si a participarii la Trofeul Carpati, in perioada 18 – 20 noiembrie.
Etapa cu numarul sapte este programata in data de 5 noiembrie, iar etapa cu numarul opt in 12 noiembrie. HC Zalau va sustine insa ambele jocuri, atat cel cu Oltchim Ramnicu Valcea, cat si cu „U” Jolidon Cluj, in perioade diferite. Meciul cu valcencele este programat joia viitoare, in data de 3 noiembrie, de la ora 18, urmand a fi transmis in direct de postul de televiziune Digi Sport, iar partida de pe teren propriu, cu formatia clujeana, este programata in data de 9 noiembrie, de la ora 17. „Jucam la aceste date pentru ca toate trei echipele suntem angrenate in cupele europene. Sunt doua dintre cele mai grele meciuri din campionat, in primul rand, prin prisma clasamentului de anul trecut, fiind echipele de pe primele doua locuri. Incercam insa sa ne pregatim cat mai bine si sa iesim bine la final. Oltchimul isi propune un joc cat mai bun acasa si o victorie la 15 goluri. E clar ca exista o diferenta de valoare intre echipe, insa nu mergem sa ne predam. In partida cu Universitatea ne propunem victoria, mai ales ca evoluam si pe teren propriu”, a declarat managerul Gheorghe Tadici.
Echipa zalauana va sustine in 11 si in 13 noiembrie si dubla din 16-imile Cupei EHF, cu israeliencele de la Bnei Hertzeliya, ambele partide urmand sa se desfasoare la Zalau. „Ne-am inteles sa jucam la Zalau ambele meciuri, astfel ca vom face o economie de aproximativ 7.000 de euro. E bine ca au acceptat sa joace ambele meciuri la Zalau, pentru ca altfel ne intelegeam sa jucam la ei si turul si returul. Vor fi doua meciuri asemanatoare cu cele ale echipei nationale cu Portugalia si Grecia, din campania de calificare la Campionatul European. Sper sa obtinem trei victorii din cele patru meciuri pe care le mai avem de jucat, pentru a incheia anul cu bine, asa cum ne-am propus”, a incheiat tehnicianul echipei zalauane.