Bustul unui mare patriot a fost dezvelit de Ziua Națională în curtea Dispensarului Uman din Rus-Sălaj. Este vorba de preotul, memorandistul și senatorul Aurel BILȚIU, om de mare valoare pe Valea Someșului, în perioada Marii Uniri. Locul ales pentru amplasarea bustului a fost pe vremuri tocmai proprietatea ilustrului sălăjean, aici având casa, ferma, dar și pământul cumpărat de la groful maghiar din localitate.
La eveniment au fost prezenți în număr mare sătenii, alături de elevi ai Școlii Gimnaziale Rus, oficialități locale și județene. Inițiativa aducerii în actualitate a personalității preotului Aurel Bilțiu prin amplasarea unui bust aparține primarului comunei Rus Ioan Aurelian Cozma, care a fost și gazda evenimentului. Unul dintre cele mai impresionante momente a fost acela în care o strănepoată a marelui înaintaș, prezentă la eveniment a povestit despre trecutul familiei Bilțiu dar și despre umilințele trăite în anii comunismului.