Formatia antrenata de Gheorghe Tadici a plecat spre Braila in cursul zilei de luni, asteptand ca Federatia Romana de Handbal sa decida in cel mai scurt timp ultima data la care poate fi jucata partida. Acesta, deoarece FRH este obligata sa prezinte cel tarziu intr-o saptamana, echipele romanesti care vor evolua in cupele europene, ceea ce inseamna ca trebuie sa prezinte si clasamentul final al Ligii Nationale. Programat pentru a treia oara marti dupa-amiaza (ieri, n.r.), meciul a fost amanat din nou, deoarece conducerea clubului din Braila a anuntat pe ultima suta de metri ca nu are disponibila sala, fiind ocupata cu adunarile electorale. Managerul Gheorghe Tadici ne-a informat ca, foarte probabil, meciul se va juca joi sau vineri, ora urmand sa fie fixata si in functie de DigiSport, televiziunea care va transmite in direct meciul. „Meciul se va juca joi sau vineri pentru ca nu mai poate fi amanat. Sunt jucatoare care se casatoresc in aceasta perioada, iar noi le tinem in pregatire pentru acest meci. Nu putem sa le dam peste cap tot programul, mai ales ca nuntile au fost fixate cel putin cu un an inainte”, a declarat fostul selectioner al Romaniei.
Depistată în trafic, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, cu număr fals de înmatriculare
La data de 21 ianuarie a.c., la ora 12.50, pe drumul...
Deschide