Luceafărul nu găseşte drumul spre victorie

Luceafărul Bălan – Sănătatea Cluj 1 – 2 (0 – 0)

Luceafărul Bălan pare să nu găsească drumul spre victorie deşi evoluează bine şi joacă aproape de la egal la egal cu adversarele sale.

În etapa de la finalul săptămânii trecute, elevii lui Marius Paşca şi Marius Munteanu au început bine partida de pe teren propriu şi chiar dacă şi-au creat câteva ocazii de gol la poarta Sănătăţii Cluj au încheiat primele 45 de minute de joc ale partidei nedecis, 0 – 0.

La numai şapte minute de la reluarea partidei, contrar cursului jocului, oaspeţii au deschis scorul pe contraatac prin Andrei Ceaca, iar după alte zece minute şi-au dublat avantajul în urma reuşitei semnate de Florin Dan.

La 0-2, jucătorii echipei din Bălan au realizat că nu au nimic altceva de făcut decât să atace poarta adversă, dar nu au avut luciditate la finalizare.

Cu trei minute înainte de expirarea timpului regulamentar de joc, speranţele într-o remiză s-au reaprins în sufletele suporterilor sălăjeni după ce Mihai Bode a transformat o lovitură de la 11 metri acordată de centralul Sergiu Popa din Aiud.

În cele din urmă partida s-a încheiat cu victoria formaţiei vizitatoare şi Luceafărul Bălan coboară o poziţie în clasament, până pe penultimul loc.

Recomandari

Alte Articole