"Locul deseurilor nu este in casa. Trimite-le la plimbare!" – o campanie cu priza la salajeni

Mii de tone de deseuri electronice si electrocasnice au fost colectate la acest sfarsit de saptamana, in cadrul celei de-a treia campanii “Locul deseurilor nu este in casa. Trimite-le la plimbare!”

Actiunea a vizat localitatile Zalau, Ortelec si Criseni si a fost organizata de Asociatia Romana pentru Reciclare RoRec, in parteneriat cu Primaria Zalau si firmele Candy si Philips. Potrivit informatiilor furnizate de purtatorul de cuvant al Primariei Zalau, Manuela Ghiurutan, au fost stranse peste patru tone de aparatura electrica si electronica defecta. In urma finalizarii campaniei, ieri, in cadrul unei tombole, au fost oferite premii salajenilor care au participat la actiunea de colectare a deseurilor electrocasnice. Produsele au fost oferite de firmele Candy si Philips, respectiv, cinci aspiratoare, zece cuptoare cu microunde si zece roboti de bucatarie.

In judetul Salaj, campania “Locul deseurilor nu este in casa. Trimite-le la plimbare!” a debutat, luna mai 2011, cand au fost colectate 3,08 tone de deseurile electronice numai din municipiul Zalau. In cadrul celei de-a doua actiuni de acest gen, din 30 iulie, s-au strans 4,5 tone de echipamente electrice si electronice defecte. La nivel national, Asociatia Romana pentru Reciclare RoRec a derulat, de la mijlocul lunii martie, peste 200 de actiuni de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice, in peste 600 de localitati, adunand peste 930 de tone de aparatura electrocasnica defecta.

Recomandari

Alte Articole