În cursul zilei de miercuri a fost organizată la sediul inspectoratului din municipiul Zalău o instruire privind utilizarea autospecialei de transport personal și victime multiple (ATPVM) la care au participat asistenții medicali din UPU-SMURD și personalul paramedical din cadrul Detașamentului Zalău.
În cadrul activității a fost simulată o situație de urgență în urma cărei echipa medicală ( personal medical și paramedical ) a intervenit pentru salvarea a patru victime care au fost transportate la spital cu ajutorul acestei noi autospeciale care a intrat în dotarea pompierilor sălăjeni.
ATPMV-ul va ajuta semnificativ atât la transportul medicalizat al victimelor (patru) care vor fi evacuate din zonele afecate de manifestări unor tipuri de risc cu impact major (dezastre, accidente cu victime multiple, etc), cât și la tranportul personalului medical și a personalului operativ la locul de desfășurare al misiunilor.