Luni după-amiază, 26 februarie a.c., în jurul orei 18.30, un bărbat de 39 de ani, din comuna Surduc, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Național 1G, prin localitatea Hida, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, într- o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat într-un copac de pe marginea părții carosabile.
Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a doi bărbați de 29, respectiv 64 de ani, ambii din comuna Surduc, pasageri în autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.