CS HC Zalău dispută la finalul acestei săptămâni al doilea joc în deplasare din actualul sezon. Sâmbătă, de la ora 11:00, elevele lui Gheorghe Tadici, aflate pe locul 6 în clasament se duelează cu grupare de pe locul 5, CSM Unirea Slobozia.
După trei partide grele disputate în actuala ediţie de campionat a Ligii Naţionale, în care au obţinut două victorii pe teren propriu şi au suferit o înfrângere la limită, scor 33-32 pe terenul echipei SCM Craiova, sălăjencele urmează să se dueleze mâine cu CSM Unirea Slobozia, după care, în rundele cu numărul 5 şi 6 elevele lui Gheorghe Tadici vor avea cele mai dificile partide ale sezonului. Vineri, 18 septembrie, HC Zalău va primi vizita campioanei României, echipa CSM Bucureşti, iar la interval de numai câteva zile, pe 23 septembrie, se vor deplasa în judeţul Maramureş, pentru duelul cu gruparea vicecampioană, HCM Baia Mare.
Până la duelul cu cele mai puternice echipe ale României, sălăjencele speră să obţină primele puncte în deplasare, în partida de la Slobozia, pe care speră să o câştige şi să bifeze primele puncte pe teren străin.
Valentina Bardac şi compania au de partea lor avantajul moral al victoriilor din sezonul precedent în care au învins gruparea ialomiţeană atât în partida tur disputată la Zalău cât şi în partida retur de la Slobozia. În 13 septembrie 2014, exact în urmă cu un an, sălăjencele s-au impus pe teren propriu cu scorul de 28-24, iar în partida retur, disputată anul acesta în prima zi a lunii februarie, HC Zalău a învins CSM Unirea Slobozia în deplasare cu 25-23.
O victorie în deplasarea de la finalul acestei săptămâni ar asigura grupării de la poalele Meseşului liniştea necesară în perspectiva următoarelor două partide în care vor avea o misiune imposibilă în faţa pleiadei de vedete aflate în taberele celor mai puternice echipe din România şi de ce nu, din Europa.
Duelul dintre CSM Unirea Slobozia şi HC Zalău va fi arbitrat de Cristina Năstase din Bucureşti şi Simona Stancu din Buzău.