Falsificatori de bani incatusati

Patru salajeni au fost condamnati la inchisoare pentru falsificare de monede sau alte valori, dupa ce, in urma cu aproape doi ani, au inselat mai multe persoane cu bani contrafacuti. Judecatoria Simleu Silvaniei a decis, zilele trecute, ca inculpatii sa ispaseasca pedepse cu inchisoarea pentru fapta lor. Trei dintre acestia au depus deja recurs impotriva sentintei date de judecatori.

Potrivit solutiei postate pe site-ul instantei judecatoresti, pedeapsa finala aplicata inculpatului Paunel Lacatus este de 5 ani de inchisoare cu privare de libertate, Anton Andras va ispasi o pedeapsa de 4 ani si doua luni de inchisoare cu privare de libertate, iar Ovidiu Babtan a fost condamnat la 3 ani de inchisoare. Singurul care a “scapat” inafara gratiilor este Marius Onau, acesta primind 3 ani de inchisoare cu suspendare, fiind sub supravegherea lucratorilor Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Salaj. In cazul savarsirii de noi infractiuni sau a neindeplinirii cu rea-credinta a masurilor de supraveghere prevazute de lege si stabilite de instanta, si acesta din urma isi va ispasi pedeapsa dupa gratii. Pe langa sentintele date, instanta a decis si despagubirea partii vatamate, obligand inculpatii la plata sume de 4.600 de lei, reprezentand prejudiciu nerecuperat.

Solutia, cu drept de recurs in termen de zece zile de la pronuntare pentru partile prezente si de la comunicare pentru partile lipsa, a fost deja atacata de condamnati. Avocatii apararii din partea inculpatilor Paunel Lacatus si Anton Andras au depus recursul in ultima zi a lunii noiembrie, avocatul lui Ovidiu Babtan formuland vineri actiunea de recurs.

Din declaratiile purtatorului de cuvant al Inspectoratului Judetean Salaj, Tincuta Dumuta, politistii au inceput cercetarile dupa ce un barbat i-a reclamat pe cei patru tineri ca i-au platit cu bancnote false un cal, intr-un targ de animale. In urma anchetei, oamenii legii au stabilit ca suspectii au inselat, prin aceeasi metoda, persoane si din judetele invecinate. Cei patru au inceput sa falsifice si sa puna in circulatie bancnote de 50 de euro la sfarsitul lunii februarie 2009, operatiunile pentru realizarea acestora avand loc in locuinta unuia dintre ei, cu un scanner. In total, tinerii au falsificat suma de 3.200 de euro. Bancnotele contrafacute erau puse in circulatie in targurile de animale din judetul Salaj si din judetele invecinate, prin cumpararea si vanzarea unor animale, impartind castigurile realizate. Perchezitiile domiciliare realizate la locuinta suspectilor au scos la iveala 50 de bancnote contrafacute, a cate 50 de euro fiecare, un scanner multifunctional si hartie speciala pentru falsificarea bancnotelor. In martie 2009, tinerii au fost arestati preventiv de Judecatoria Simleu Silvaniei pentru falsificare de monede sau alte valori.

Recomandari

Alte Articole