Drumul judeţean din Zalha,dat uitării! (VIDEO)

Pietriş, gropi, drumuri neasfaltate, de asta au parte localnicii din satul Vârteşca, comuna Zalha judeţul Sălaj. Oamenii de aici, se plâng că nu-i mai pot căuta copiii plecaţi la oraşe, şi asta, pentru că, accesul cu autoturismele în zonă este dificil. Autorităţile locale în schimb, ridică din umeri şi spun cu duioşenie că, nu sunt bani.

Sătenii din Vârteşca sunt vizibil deranjaţi de lipsa de implicare şi comunicare al autorităţilor locale dar şi al celor judeţene. Aceştia le-au promis marea cu sarea în campania electorală, spun cetăţenii, că dacă vor fi aleşi în fruntea comunei, respectiv al judeţului, vor fi reabilitate drumurile comunale, judeţene, canalizarea cu apă şi cele de trebuinţă. Totodată, tanti Maria, o femeie de-a locului este supărată că nu o mai pot căuta odraslele, pentru că îşi strică maşina prin toate gropile:

” da di ce aicia nu se pote face ca pa alte părti, să ne scoată din necazul în care suntem?! şi io cu fete în Cluj să nu poată să vină la mine, îs năcăjită aicea în fundu aiesta, tăite maşinile şi li-o stricat, o zis că ei nu mai pot, nu mai pot să facă nimnic, no fost de mult, o zâs ca ei nu mai au bani, vedeţi d-voastră cu banii aieştia cum ii că nu le dau, no”.
Deşi este drum judeţean – 108 S, în zonă nu prea circula decât maşina care colectează laptele de la săteni. De altfel, localnicii speră totuşi să le fie respectate doleanţele, deşi nu-i ajută nici Primăria şi nici Consiliul Judeţean.

Tanti Maria îşi varsă iar năduful:

„Primăria ce ne-a ajuta pa noi?! şi aiesta ii drum judeţean, e, videţi cum vine maşina în tăite părţâle, iauai, că de când tăt zâc că fac, şi nu fac, no”, a mai declarat cu amărăciune şi înţelepciune femeia.
De cealaltă parte, primarul comunei Zalha, Simion Rogoz, contactat telefonic, ne-a mărturisit că se zbate pentru toţi cetăţenii comunei, doar că Primăria şi Consiliul Local nu au banii necesari pentru asemenea lucrări, dar că va face demersurile necesare. Pe secretara primariei, Flavia Ceaca, am găsit-o la Primărie şi ne-a declarat, că tocmai a solicitat Consiliului Judeţean printr-o adresă, fonduri pentru Drumul Judeţean 108S dar şi pentru Drumul Comunal spre Valea Hranei:

” chiar astăzi am solicitat printr-o adresă Consiliului Judeţean fonduri pentru DJ 108 S cât şi pentru DC spre Valea Hranei. În aceeaşi adresă am solicitat şi bani pentru introducerea apei, deoarece satele Valea Hranei, Vârteşca şi Valea Lungă, nu au sursele de apă necesare nici pentru consumul zilnic al populaţiei, nici pentru creşterea animalelor. Nu sunt multe familii, însă sunt foarte multe animale. De fiecare dată, în perioada de vară, suntem nevoiţi să solicităm prin serviciul 112, să se asigure necesarul de apă, şi totuşi, nu se poate asigura necesarul pentru atâtea animale şi familii”.
De asemenea, Flavia Ceaca mai spune cu multă pioşenie, că, a mai fost reabilitat drumul de acces, doar că de vină ar fi natura şi zona defavorizată:

” în anii precedenţi s-au făcut reabilitări, dar fiind aşezată Valea Lungă cum e aşezată, drumul de acces are pantă mare, nu rezistă. Ne-au făcut cunoscută situaţia mai multe persoane, s-a mai intervenit, mai circulă maşini mari, maşinile cu lapte şi la ploi mari se distruge drumul, nu rezistă foarte mult, de aceea, mai sunt necesare lucrări de reabilitare a dumurilor”.
Preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tibeu Marc, nu a putut fi contactat telefonic.
Plăcuţele care ar trebui să indice localitatea în care te afli ori să arate ce sat urmează, lipsesc cu desăvârşire  şi nici pentru acest lucru, autorităţile locale nu au un răspuns, dau vina pe localnicii needucaţi care le-ar fi furat.

Andreea POCOL

 

 

 

 

 

Recomandari

Alte Articole