Joi, 25 mai a.c., în cadrul unei ședințe festive a Cenaclului „Silvania”, a avut loc, în Sala de conferințe a Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău, premierea câștigătorilor
Concursului de creație literară pentru liceeni „Iuliu Suciu”, aflat în acest an la a XXII-a ediție.
În deschiderea evenimentului a fost lansată antologia de versuri și proză Zbor 4 (Editura Caiete Silvane, Colecția „Antologii”, Zalău, 2017), care cuprinde o selecție reprezentativă din textele premiate la edițiile XVI-XXI ale acestui concurs. Juriul – alcătuit din Marcel Lucaciu (preşedinte), Ioan Piţoiu-Dragomir, Ileana Petrean-Păuşan, Daniel Săuca și Daniel Hoblea – a desemnat următorii câștigători: Secțiunea Poezie – Mențiuni: Haiduc Miruna-Ioana, cls. a X-a, Colegiul Național„Simion Bărnuțiu”, Șimleu Silvaniei, ; Peștean Paula, cls. a X-a, Liceul Tehnologic„Mihai Viteazul” Zalău (premiile I, II și III nu s-au acordat); Secțiunea Proză:Premiul I – Kiraly Iris Roberta, cls. a XI-a, Colegiul Național „Silvania” (CNS) Zalău; Satmari Iarina, clas. a XI-a, CNS Zalău; Premiul II – Pasere Raluca-Andreea,cls. a XII-a, Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul Zalău”, Premiul III – Chiș Alina Mihaela, cls. a X-a, Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei; Crișan Oana, cls. a IX-a, CNS Zalău. Premiul „Iuliu Suciu” a fost acordat elevei Crișan Victoria, cls. a IX-a la Colegiul Tehnic „Al. Papiu Ilarian” Zalău, care a participat la concurs cu un grupaj de poeme; diploma pentru Marele premiu i-a fost înmânată de doamna Valeria Suciu, soția regretatului profesor Iuliu Suciu. Evenimentul a fost organizat de Casa de Cultură a Sindicatelor Zalău, cu sprijinul Cenaclului literar „Silvania”, al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Inspectoratului Școlar Județean Sălaj