Andrada Pop, în premieră, la lotul naţional

Junioara Andrada Pop, handbalistă cu dublă legitimare la HC Zalău – CSS Zalău, a primit o veste cât se poate de bună la început de an. Handbalista în vârstă de 18 ani a fost convocată la începutul acestei săptămâni, în premieră, la lotul naţional de tineret, condus de Dumitru Muşi. Sub comanda selecţionerului Muşi se află şi Roxana Varga, jucătoare de bază în naţionala de tineret a României.

 

La lotul naţional au fost convocate au mai fost convocate Adina Mureşan şi Roxana Varga, însă acesetea au fost nevoite să rămână acasă din cauza accidentărilor.

 

HC Zalău şi-a reluat pregătirile marţi dimineaţa, efectuând câte două antrenamente pe zi. Jucătoarele conduse de managerul Gheorghe Tadici vor susţine azi şi mâine două meciuri amicale, ambele pe teren propriu, în compania celor de la HCM Baia Mare. Partida de azi este programată la ora 17, iar meciul de mâine, la 10, ambele în Sala „Avram Iancu” din Zalău.

 

Gruparea de la poalele Meseşului va susţine primul meci din acest an în Liga Naţională în data de 13 ianuarie, de la ora 17, în deplasare, în faţa echipei CSM Bucureşti. Meciul va fi transmis pe postul de televiziune DigiSport.

Recomandari

Alte Articole