Accident grav de circulație în Jibou

În această dimineață, 13 septembrie, în jurul orei 06:00, pe strada Gheorghe Doja, din Jibou s-a produs un accident de circulație, soldat cu decesul unei femei, în vârstă de 77 de ani, din Jibou.

În fapt, în această dimineață, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație, pe strada Gheroghe Doja, din orașul Jibou.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din Zalău, a surprins și accidentat o femeie, de 77 de ani, din Jibou, care a traversat strada, în calitate de pieton.

Echipajul medical, ajuns la fața locului i-a acordat acestuia prim-ajutor, însă femeia nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

Conducătorul auto nu se afla sub influența alcoolului.

Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente, pentru a stabili cauza și împrejurările producerii accidentului.

Recomandari

Alte Articole