Rematul s-a distantat la trei puncte de Tomis Constanta

Fără doi dintre titulari, căpitanul Mozer şi grecul Sarikeisoglou, ambii accidentaţi, antrenorii Mariusz Sordyl şi Ovidiu Macarie au trebuit să improvizeze la Piatra Neamţ, folosindu-i ca secunzi pe Mărieş şi Paşcan.

Campioana Remat Zalău a dat roade şi in această formulă, caştigand după numai trei, 0 – 3, meciul din ultima deplasare a primei părţi a campionatului, in faţa celor de la VCM LPS Piatra Neamţ.

Formaţia zălăuană a defilat in primul set, chiar dacă scorul a fost strans pană la primul time-out tehnic, 7 – 8. Campioana s-a distanţat tot mai mult pe tabelă, scorul devenind 12 – 20 spre final, iar diferenţa din primul parţial a fost de zece puncte, 15 – 25.

Celelalte două seturi au fost mai disputate, Remat caştigand al doilea parţial cu 25 – 23, iar al treilea, cu 25 – 22. Zălăuanii au inceput mai bine setul doi, conducand cu 6 – 3, dar au urmat cateva preluări greşite, care le-au permis oaspeţilor să egaleze la 7. Rematul a trecut, din nou, in avantaj, iar la 9 – 14, antrenorul Dan Gavril a solicitat primul time-out al setului. Pe final, gazdele au revenit, din nou, in joc, au egalat la 19, apoi la 22 şi chiar au reuşit să treacă in avantaj, 23 – 22. Rematul insă nu a cedat, a intors rezultatul, 23 – 24 şi a caştigat la o diferenţă de două puncte, 23 – 25, ultimul punct fiind caştigat de Massinatori.

Inceputul celui de-al treilea parţial i-a aparţinut echipei din Piatra Neamţ, care a condus cu 5 – 2, 7 – 4 şi 8 – 6 la primul time-out tehnic. Rematul a egalat la 11, după care a trecut in avantaj, nemaiputand fi egalată pană la final, caştigand ultimul set la o diferenţă de trei puncte, 22 – 25.

Avand in vedere că Tomis Constanţa a pierdut cu scorul de 3 – 2 partida cu Dinamo Bucureşti, Rematul s-a distanţat la trei puncte de constănţeni şi mai au nevoie de o singură victorie pentru a termina in fotoliul de lider prima parte a campionatului.

Antrenorul principal al echipei din Piatra Neamţ, Dan Gavril, a precizat că echipa sa nu mai joacă la fel de bine ca in prima parte a campionatului. „Nu mai suntem Municipalul din prima parte a campionatului, de cateva etape bune. La Zalău am făcut un meci mai bun decat acesta, deşi noi credeam că azi (sambătă, n.r.) vom juca mai bine decat la Zalău. Dar, aşa cum am simţit eu, parcă nu s-ar dori intrarea in 1 – 4. La această oră, jocul nostru nu mai este unul de echipă, este un joc, să nu-i spun unul la intamplare, dar unul care mie nu-mi place”.

„Ne-a fost puţin frică de acest meci, din cauza problemelor din lotul nostru. Am rămas fără secunzi, dar am găsit soluţii pentru inlocuirea lor. Sarikeisoglou va lipsi doar două-trei zile şi sperăm să il avem in formă pentru următorul meci. Este important că am obţinut toate punctele, iar dacă vom caştiga şi miercuri, cu Dinamo, nu mai putem pierde primul loc in campionat”, a declarat, de cealaltă parte, antrenorul, secund al Rematului, Ovidiu Macarie.

VCM LPS Piatra Neamţ: Moisa, Matei, Mocanu, Afloarei, Iosif, Harbuz, Gavril – libero. Au mai evoluat: Cazacu şi Zaha. Antrenori: Dan Gavril (principal), Nicu Buruş (secund)

CS Remat Zalău: Terzis, Nagy, Massinatori, Mihalcea, Mărieş, Paşcan şi Feher – libero. A mai evoluat: Stoian. Antrenori: Mariusz Sordyl (principal) şi Ovidiu Macarie (secund)

Recomandari

Alte Articole