Proxeneti salajeni, trimisi pentru cativa ani dupa gratii

Cei doi administratori de cluburi din Zalau si Panic, trimisi in judecata in cursul anului 2010 pentru savarsirea infractiunilor de proxenetism si trafic de minori, au fost condamnati la ani grei de inchisoare. Alti trei angajati ai cluburilor isi vor petrece urmatorii cativa ani dupa gratii. Este decizia data de Tribunalul Salaj in cursul saptamanii trecute, miercuri, dupa un proces care a durat aproape doi ani.

Potrivit solutiei date de instanta, inculpatul Claudiu Sebastian E., patronul clubului de streaptise „Cleopatra”, aflat in localitatea Panic, a fost condamnat la zece ani de inchisoare cu executare, pentru savarsirea infractiunilor de trafic de minori, in forma agravata si continuata, si proxenetism. Din pedeapsa se va deduce perioada arestului preventiv, respectiv dintre intervalul 25 noiembrie 2009 – 27 ianuarie 2011.

Celalalt patron, Daniel C., administratorul clubului situat pe strada Mihai Eminescu din Zalau, a fost condamnat la sase ani de inchisoare cu executare pentru savarsirea infractiunii de trafic de minori, in forma simpla continuata, si a infractiunii de proxenetism. Durata pedepsei se reduce cu perioada retinerii si arestarii preventive intre 25 noiembrie 2009 – 11 noiembrie 2010.

Ceilalti trei complici ai patronilor de cluburi de noapte, Ovidiu Mihai S., Lucian L. si Mihaela Alina C., au fost, de asemenea, condamnati la inchisoare cu executarea pedepsei. Conform deciziei luate de instanta, inculpata Mihaela Alina C. si inculpatul Ovidiu Mihai S. vor executa pedeapsa de sapte ani dupa gratii, pentru comiterea infractiunii de trafic de minori, in forma agravata si continuata, si a infractiunii de proxenetism, in forma continuata, din care aproape doi ani vor fi redusi din perioada arestului preventiv. In cazul inculpatului Lucian L., judecatorii au decis o pedeapsa de cinci ani de inchisoare cu executare pentru savarsirea infractiunii de proxenetism, in stare de recidiva postexecutorie si in forma continuata.

Clubul din Panic, confiscat pentru datorii

Solutia data de Tribunalul Salaj face referire si la bunurile detinute de catre condamnati, precum si la cele aflate sub sechestru instituit de Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) – Biroului Teritorial Salaj. Mai precis, instanta a decis confiscarea sumei de 60.000 de lei de la patronul clubului din Panic, 25.000 de lei de la patronul clubului din municipiu si cate 10.000 de lei de la ceilalti trei inculpati in dosar, dispunand si confiscarea bunurilor care au fost folosite in orice mod la savarsirea infractiunilor si a sumelor de bani provenite din aceste infractiuni, ridicate de parchet cu ocazia organizarii flagrantelor sau a perchezitiilor. Mai mult, instanta a aprobat cererea procurorilor de confiscare a cladirii din Panic, ipotecata in favoarea C.E.C SA – Sucursala Zalau, pentru suma de 230.000 de lei, cu dobanzile aferente, respectiv sechestru asigurator in favoarea A.F.P – Zalau, pentru suma de 8.727 de lei.

Decizia instantei salajene, data in cursul zilei de 15 februarie, este cu drept de apel in termen de zece zile de la pronuntare.

„Fetite” de companie, pret de 30 de minute

Reamintim ca patronii celor doua cluburi de striptease din Zalau si Panic au fost arestati preventiv, la finele lunii noiembrie 2009, sub acuzatia de proxenetism si trafic de minori, dupa ce procurorii DIICOT Salaj au descoperit ca in cele doua localuri se practica prostitutia cu minore de mai bine de opt luni. Conform celor declarate la acea data de Dan Budusan, procurorul sef al DIICOT Salaj, clientii celor doua cluburi de striptease plateau contravaloarea unor sticle de sampanie, cu sume cuprinse intre 300 si 1.000 de lei, beneficiind in schimb de 30 de minute sex normal si oral. Banii erau incasati de catre o tanara ce era seful de sala al localului, existand, insa, situatii in care clientii plateau la bar, dar relatiile sexuale erau intretinute in propriile apartamente sau la hoteluri. Fetele erau schimbate periodic intre cele doua localuri si proveneau din judetele Salaj, Cluj, Satu Mare, Botosani, Alba si Bihor. Procurorii DIICOT au retinut cinci invinuiti. Dupa prezentarea lor in fata instantei de judecata, Tribunalul Salaj a decis arestarea pentru 29 de zile a celor doi patroni ai localurilor respective, ulterior fiind emise mandate de arestare preventiva si pe numele celorlati trei inculpati.

Recomandari

Alte Articole