Ieri, 18 ianuarie, în intervalul orar 07:30-13:00, polițiștii din Zalău au defășurat o amplă acțiune, în municipiului Zalău, care a avut drept scop asigurarea climatului de siguranță civică, ordinii și liniștii publice, siguranţa traficului rutier, prevenirea faptelor antisociale, dar şi prevenirea răspândirii noului virus.
Astfel, poliţiştii de la structurile de ordine publică, rutieră şi structura de investigaţii criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău și a Secției 1 Poliție Rurală Zalău, au desfăşurat activităţi pe două paliere: unul a fost cel de prevenire al răspândirii noului virus, iar al doilea cel de combatere a faptelor antisociale şi de impunere a legii.
Poliţiştii au aplicat 246 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 205 la regimul circulaţiei rutiere, 23 pentru nepurtarea măștii de protecție, iar diferenţa au fost aplicate la alte acte normative.
La regimul circulației rutiere, sancțiuniile contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului de viteză, traversarea neregulamentară a pietonilor, oprirea sau staționarea neregulamentară, dar și pentru anvelope neconforme.
Pe lângă sancţiunile aplicate la regimul circulaţiei rutiere, poliţiştii au reţinut cinci permise de conducere, șase certificate de înmatriculare au fost retrase și două plăcuțe de înmatriculare au fost ridicate.
Totodată, în urma investigațiilor de specialitate, polițiștii au identificat persoanele bănuite că au comis infracțiunile în 13 dosare penale, rămase inițial cu autori necunoscuți și au pus în executare 11 mandate de aducere.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmerie Județean Sălaj.
Având în vedere contextul creșterii numărului de infectări, este important ca cetățenii să conștientizeze importanța respectării recomandărilor cu caracter medical și legislației în vigoare, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.