Numai în cursul zilei de luni, 25.10.2021, pompierii sălăjeni au fost solicitați să intervină la două incendii. Primul incendiu a fost anunțat în jurul prânzului și care s-a produs la o căpiță de plante furajere situată pe un teren din localitatea Hida. Pompierii din localitate au intervenit prompt și au lichidat incendiul, cauza probabilă a fost identificată ca fiind jocul copiilor cu focul .
Doar câteva ore mai târziu, pompierii au fost solicitați să intervină la un alt incendiu izbucnit la un lan de porumb în localitatea Leşmir. Până la sosirea forțelor de intervenție incendiul a fost stins de către localnici. Focul s-a manifestat pe aproximativ 0,2 ha ari pe care se aflau resturi vegetale și la un lan de porumb, însă pericolul era reprezentat de faptul că în apropierea incidentului se afla parcul de sonde petroliere.
Incendiile de vegetație au continuat și în ziua de marți, pompierii fiind solicitați să intervină la Derșida și la Șimleu Silvaniei.
Bărbat din Cehu Silvaniei la volan, fără permis de conducere și sub influența alcoolului
Luni, 25 decembrie a.c., la ora 22.18, în localitatea Nadiș, polițiștii...
Deschide