Patru persoane, din judeţul Sălaj, care se aflau în izolare la domiciliu au fost plasate în carantină

La data de 11 aprilie a.c., ora 1.41, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Sărmășag au fost sesizaţi prin apelul de urgență 112, de către un tânăr de 22 de ani, din judeţul Sălaj, despre faptul că, în timp ce se afla la locuința concubinei sale, persoane necunoscute aruncă cu pietre pe acoperișul casei acesteia și sperie copiii.

Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, în persoana unui adolescent de 19 ani, din comună. Față de acesta a fost luată măsura sancționării contravenționale, conform Legii 61/1991, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, provocare de scandal şi adresare de injurii la adresa reclamantului, cu amendă în valoare de 700 lei. Pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Militare a mai fost sancţionat şi cu suma de 2000 de lei.

Verificările efectuate de polițiști au stabilit că apelantul trebuia să respecte izolarea la domiciliul său, nu la adresa concubinei sale unde a fost găsit, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10000 de lei și plasat în carantină pe cheltuiala proprie, pentru o perioadă de 14 zile.

De asemenea, față de concubina şi fraţii acesteia, dar şi faţă de copilul lor a fost luată măsura izolării la domiciliu.

În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au mai depistat trei bărbaţi care nu au respectat măsura izolării la domiciliu. Toţi trei au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 6.000 de lei şi au fost plasaţi în carantină pe cheltuiala proprie, pentru o perioadă de 14 zile.

Recomandari

Alte Articole