Localitatea Domnin, din comuna Someş Odorhei, a sărbătorit duminică, 18 august, împlinirea a 800 de ani de atestare documentară, cu acest prilej fiind dezvelit şi Monumentul Eroilor, alături de inaugurarea unui muzeu al satului.
Prezent la festivitatea de duminică, prefectul judeţului Sălaj, Florin Florian, a făcut câteva referiri la istoria îndelungată a localităţii, atestată documentară în 1219, adresând totodată felicitări celor implicaţi în realizarea Monumentului Eroilor şi a muzeului satului.
Un grup de iniţiativă format din fii ai satului, precum profesorul Ioan Ciocian, primarul Jiboului – Dan Ghiurco şi preotul Ioan Ghiurco a făcut demersuri încă de acum câţiva ani pentru un monument al eroilor în Domnin, finalizarea acestuia realizându-se în acest an.
În ceea ce priveşte muzeul satului, acesta a luat fiinţă graţie implicării lui Sergiu Ghiurco, directorului şcolii din sat, în clădirea căreia se află, de altfel, muzeul.