Lucrătorii Secţiei 7 Poliție Rurală Nușfalău, au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că în loc. Halmăşd, jud. Sălaj, s-a produs o un eveniment rutier în care au fost implicate două autovehicule și un moped.
La fața locului s-a constatat faptul că o persoană de sex masculin in varstă de 27 ani, din județul Sălaj, a condus, fără a deține permis de conducere, un moped neînregistrat, pe drumul comunal din loc. Halmășd iar din cauza neatenției, a intrat în coliziune cu un autoturism marca Toyota, care circula pe aceeași direcție și cu o autoutilitara marca Fiat, care circula din sens opus.
În urma accidentului, a rezultat avarierea autoturismelor și a mopedului, iar conducătorului mopedului i s-au acordat îngrijiri medicale la fața locului, refuzând să fie transportat la spital.
Deasemenea, conducătorii autovehiculelor implicate în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negative în cazul conducătorilor de autovehicule și 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat la conducătorul mopedului, care a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice.
Evenimentul rutier a fost soluționat ca și tamponare, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis, neînregistrat/neînmatriculat și sub influența băuturilor alcoolice.