În ședința Consiliului Local de azi a fost aprobată participarea Municipiului Zalău la proiectul privind construirea unei creșe, ,,Grădiniță cu program prelungit și creșă, cartier Meseș, Str. Alexandru Lăpușneanu din municipiul Zalău – etapa I creșa” și a bugetului aferent. Planul de investiții prevede și echiparea, acesteia, cu infrastructura educațională necesară.
Cererea de finanțare pentru obiectivul de investiții, ”Grădiniță cu program prelungit și creșă, cartier Meseș, Str. Alexandru Lăpușneanu din municipiul Zalău – etapa I creșa” a fost depusă la finanțator, în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, obiectiv specific 4.4.
Valoarea totală a proiectului este de 4.914.953,84 lei (inclusiv TVA), din care valoarea fondurilor atrase este de 1.966.861,05 lei (inclusiv TVA) iar valoarea totală neeligibilă este de 2.948.092,79 lei (inclusiv TVA).
”Pentru că, în comunitatea noastră, e nevoie de o creșă, am apreciat că ar fi bine să o aducem pe lista de priorități a investițiilor pe care le face Primăria Municipiului Zalău. Sigur că finanțarea din bugetul local pentru această investiție este consistentă, aproximativ 650.000 euro, dar am obținut maximum ce se poate obține pentru cele 55 de locuri pe care le va avea creșa, 423.500 euro, adică 7700 euro / loc.” a declarat, Ionel Ciunt, primarul municipiului.
(VIDEO) O doamnă profesoară pensionară ”ne scoate (elegant) la tablă”!
https://www.youtube.com/watch?v=LIyMw6QP-Zc După 50 de ani de catedră, o profesoară de limba...
Deschide