În primele cinci luni ale anului 2018, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspecoratului de Poliție Județean Sălaj au efectuat 17 percheziții și au instituit măsuri asigurătorii în valoare de aproape 5.500.000 lei, în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane bănuite de infracțiuni economice.
Astfel, în perioada 1 ianuarie-31 mai a.c., poliţiştii au efectuat 17 percheziții domiciliare și au pus în aplicare 14 de mandate de aducere, în cadrul unor dosare penale ce vizează infracțiuni economice.
În cauzele penale instrumentate, faţă de 56 de persoane s-a dispus continuarea urmăririi penale, fiind luate măsuri preventive față de trei dintre acestea (faţă de o persoană a fost luată măsura reţinerii, faţă de o altă persoană a fost dispusă măsura controlului judiciar şi o persoană a fost arestată la domiciliu).
De asemenea, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra unor bunuri, în valoare totală de peste aproape 5.500.000 de lei, dintre care peste 170.000 de lei în numerar sau în cont bancar și au fost indisponibilizate bunuri în valoare totală de peste 5.330.000 de lei.
Totodată, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 203 articole de îmbrăcăminte și încălţăminte, expuse la vânzare, întrucât existau suspiciuni că acestea poartă o marcă înregistrată, fără acordul titularului de drept, cantitatea de aproximativ 300 litri combustibil, mărfuri alimentare în valoare de aproximativ 3.000 de lei și 1 kg de articole pirotehnice, provenite din acte de contrabandă.
Exemplu:
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat la data de 22 februarie a.c., o acțiune pentru prevenirea şi combaterea actelor de evaziune fiscală, a ilegalităților comise în domeniul mărfurilor alimentare, legumelor și fructelor, precum și a produselor contrafăcute.
Au fost verificați 39 de agenți economici și 11 producători agricoli.
În acest context au fost constatate două infracțiuni de evaziune fiscală și au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.000 lei, din care șapte la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, două la Legea 145/2014 privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol și două la O.U.G. 28/1999 privind obligativitatea agenților economici de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale.
De asemenea, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor, de la sediul și punctele de lucru ale unei societăți de profil, din Sălaj, 203 articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, întrucât existau suspiciuni că acestea poartă o marcă înregistrată fără acordul titularului de drept.
La acțiune au participat și polițiști de la structura de ordine publică, precum și jandarmi.