Miercuri, 8 noiembrie a.c., în jurul orei 11.00, un bărbat de 58 de ani, din Șimleu Silvaniei, conducea autoturismul pe DN 1H, iar în localitatea Şimleu Silvaniei nu a acordat prioritate de trecere unui pieton, care se afla în traversarea regulamentară a drumului pe trecerea pentru pietoni, semnalizată şi marcată corespunzător, și l-a acroșat cu partea stângă faţă a autoturismului.
În urma impactului, pietonul, un bărbat, în vârstă de 75 de ani, din Șimleu Silvaniei a fost rănit ușor.
Ambii participanți la trafic au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul.