Zeci de pietoni au fost sancţionaţi, în ultimele zile, de către poliţiştii sălăjeni. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au declarat că în perioada 4–10 aprilie, la nivelul judeţului, toate structurile de poliţie cu atribuții pe linie rutieră, au executat acțiuni punctuale pe raza de competenţă, ce au avut drept scop combaterea indisciplinei pietonale, precum şi depistarea şi sancţionarea conducătorilor de vehicule care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public. „Aproximativ 200 de sancțiuni au fost aplicate de polițiști pentru indisciplina pietonală și neacordarea priorității de trecere pietonilor”, au precizat oamenii legii. De asemenea, aceştia au ţinut să sublinieze faptul că în perioada 1 ianuarie-31 martie, pe șoselele din județ s-au produs, din cauza indisciplinei pietonale, nouă accidente de circulație soldate cu un mort și opt răniți grav.
În acest context, pentru abateri săvârșite de pietoni, polițiștii au aplicat 180 sancțiuni contravenționale, iar pentru neacordare de prioritate pietonilor au fost aplicate 14 sancțiuni. Valoarea amenzilor se ridică la 14.400 lei.
Zeci de permise auto au fost reţinute
De asemenea, în acelaşi interval, au fost constatate 11 infracțiuni, cinci dintre acestea au fost infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, iar șase alte genuri de fapte. Totodată, au fost reținute 55 permise de conducere, din care 14 pentru neacordare de prioritate pietoni, iar 41pentru alte abateri.
„Pe acestă cale, recomandăm pietonilor să traverseze drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor, să respecte culorile semaforului electric și să nu traverseze niciodată strada în fugă, pentru că un automobil opreşte mult mai greu decât un pieton”, au spus reprezentanţii IPJ Sălaj.
De asemenea, pentru a avea un trafic rutier în siguranță, oamenii legii recomandă conducătorilor auto să respecte regulile de circulație rutieră și să efectueze orice manevră în condiții de siguranță.