Două persoane din Cehu Silvaniei au solicitat, în dimineaţa zilei de sâmbătă, 12 septembrie, ajutorul pompierilor după ce au rămas blocate în locuinţă. Totul s-a întâmplat în jurul orei 9,30, într-un imobil situat pe strada Gheorghe Pop de Băseşti, din localitate.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, la faţa locului, s-a deplasat un echipaj al Gărzii de intervenţie Cehu Silvaniei. Persoanele au rămas blocate în interiorul apartamentului după ce cheia s-a rupt în yală, pompierii eliberându-le în cel mai scurt timp.