Miercuri, 18 martie 2015, în sala de ședințe a Consiliului Județean Bistrița Năsăud a avut loc premierea cărților și autorilor pentru anul 2014. Numele comunei sălăjene a fost pomenit drept unul occidental de către jurnalistul şi prozatorul Traian Săsărman, prieten vechi al meleagurilor sălăjene de pe Someş.
La eveniment au participat scriitori, oameni de cultură, profesori, reprezentanți ai presei. Juriul a fost format din: președinte-Andrei Moldovan,
vicepreședinți-Emil Dreptate, George Vasile Dâncu, Virgil Rațiu, Ion Crăciun, secretar-Menuț Maximinian. Dintr-un număr considerabil de cărți au fost propuse pentru premiere doar două la fiecare categorie. Astfel, premiul ,,Radu Petrescu” a fost obținut de către Vasile Gogea cu volumul : La scara blocului, Editura Charmides. Premiul ,,Liviu Rebreanu”( proză) a fost acordat lui Victor Știr pentru romanul Diminețile castelanei, Editura Studis. Premiul ,,Andrei Mureșanu” pentru poezie a fost atribuit lui Alexandru Uiuiu cu volumul Socrate poetul, Editura Grinta. Un alt premiu ,,George Coșbuc” i-a revenit Veronicăi Oșorheian pentru cartea Cățelul pământului, Editura Grinta, premiul acordat de Biblioteca Județeană. Iar premiul ,,Ion Reteganul” l-a obținut Liviu Păius pentru studiul monografic:
Monografia Rodnei, Editura Charmides. În partea a doua a programului a avut loc o lansare de carte apărută la Editura Școala Ardeleană și intitulată: Itinerarii critice. Pe parcursul evenimentului cantautorul Florin Săsărman a presărat, în acorduri muzicale, câteva versuri din creația unor poeți recunoscuți. Am avut și eu onoarea de-a participa la un astfel de eveniment, mai ales de-a-l invita în numele comunității din care fac parte, pe artistul Florin Săsărman la o viitoare activitate care se va desfășura la Liceul Tehnologic ,,Ioachim Pop”-Ileanda când pomii vor fi în floare.
Mirela Oniga