Primul magazin autohton pentru … stângaci

Dacă în Roma Antică, Julius Caesar a decretat ca bărbații să scrie numai cu mâna dreaptă, stângacii fiind numiți “ghinioniști” sau “neîndemânatici”, această formă de discriminare continuă până în zilele noastre. De la profesori care lovesc cu rigla peste palmă elevii stângaci, până la obiecte banale precum clanța, foarfeca sau chiar mouse-ul, lumea este configurată după mecanismele de funcționare ale dreptacilor.
La ora actuală, se estimează că 15% din populația planetei este stângace, însă majoritatea nu a manifestat “nemulțumiri” cu privire la discriminarea producătorilor mondiali, care au construit obiecte numai pentru uzul    dreptacilor. În România, până de curând, obiectele pentru stângaci au reprezentat un segment de piață extrem de firav  din cauza dificultății achiziţonăriilor, prin intermediul Internetului, din piețele americane sau chiar chinezești.
Trendul mondial pentru “repararea morală” a acestei minorități a ajuns și în țara noastră, deschizându-se primul magazin românesc care comercializează obiecte realizate special pentru stângaci și care au menirea de a le face acestora viața mai ușoară. Beneficiarii magazinului sunt atât copiii și elevii, care pot achiziționa pixuri, ascuțitori, foarfece sau jocuri pentru stângaci, cât și adulții, care pot găsi pe www.e-stangaci.ro, ceasuri, obiecte de bucătărie, pentru grădină sau chiar instrumente muzicale special create pentru acest segment de consumatori.
“Ne-am gândit că și stângacii trebuie să aibă drepturi egale cu dreptacii, deoarece discriminarea la adresa stângacilor datează de sute de ani. Stâgancii ar trebui respectați așa cum sunt, fără ca dreptacii să le corecteze acest așa-zis “defect” încă din primii ani de școală și până la bătrânețe. Acum și stângacii autohtoni pot cumpara de la primul magazin românesc dedicat lor, tot felul de obiecte: pornind de la rechizite școlare, instrumente muzicale, ceasuri, până la obiecte de bucătărie și pentru grădină. Acestea sunt special create pentru uzul lor și au menirea de a le face munca, scrisul și distracția mai ușoară”, declară Ramona Berendea, managerul singurului magazine românesc pentru stângaci.

Persoană de contact
Ramona Berendea
Manager E-Stangaci
Telefon: 0722369394
E-mail: office@e-stangaci.ro Transmite,
Dr. TănaseTasenţe
Director General
Plus Communication

Recomandari

Alte Articole