Ministerul Sănătăţii va derula şi anul viitor Programul naţional gratuit de depistare activă precoce a cancerului de col uterin

“Continuăm acest program în scopul prevenirii si combaterii cancerului de col uterin si pentru reducerea incidenţei formelor invazive de boală si a mortalităţii datorate acestora. Ne propunem ca în 5 ani de program să testăm 65% din populația eligibilă și, pentru asta, în 2015 am dublat fondurile alocate pentru realizarea testelor Babeș Papanicolau. Dar obiectivul nostru depinde de cadrele medicale care derulează programul și din această cauză apelul meu se îndreaptă către medicii de familie pentru implicarea mult mai activă. Până în prezent doar 40% dintre medicii de familie care sunt implicați în activitatea de mobilizare a femeilor pentru participarea la screening”,a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae BĂNICIOIU.

Prin implementarea unui astfel de program Ministerul Sănătăţii urmăreşte în primul rând, depistarea bolii în stadii cat mai precoce, vindecabile si îndrumarea pacientelor cu leziuni precursoare sau incipiente pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

Programul gratuit al MS se adresează tuturor femeilor cu vârste cuprinse între 25-64 de ani, indiferent de statutul de asigurat al femeii, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin.

În cadrul programului există un număr 97 de reţele unde se recolteaza probe pentru testarea Babeş- Papanicolau.

Pentru efectuarea tesului Babeş- Papanicolau în cadrul programului, o femeie care este eligibilă trebuie să se prezinte la medicul de familie unde cere eliberarea formularului pentru recoltare şi pentru a obţine date despre centrul de recoltare. Dupa recoltarea într-un centru specializat, femeile primesc rezultatul dupa 30 de zile, la medicul de familie. Daca acesta este pozitiv, vor fi indrumate pentru investigatii suplimentare, daca rezultatul este negativ, vor fi reprogramate la o noua testare dupa 5 ani.

Programul a beneficiat anul acesta de peste 18 milioane de lei, iar pentru 2015 am planificat o creștere a bugetului cu peste 50%.

Programul de testare gratuita a femeilor este coordonat de nouă unităţi regionale de management organizate la nivelul Institutelor Oncologice ‘Prof. dr. Alexandru Trestioreanu’ din Bucuresti si ‘Prof. dr. I. Chiricuta’ din Cluj Napoca, Institutul Regional Oncologic Iasi, Spitalul Clinic de Urgenta ”Sf. Pantelimon”, Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului ‘prof. dr. Alfred Rusescu’, Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Craiova, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Tg. Mures.

Programul de screening a debutat în luna iunie a anului 2012.

Potrivit raportărilor transmise de Unitatea de asistență tehnică și management (UATM) a Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), unitate care coordonează Programul național, în cei 2 ani de la inceperea programului au fost efectuate 468 000 de teste, din care 44 000 au iesit pozitive. Din testele pozitive, 1970 s-au dovedit a fi maligne.

Recomandari

Alte Articole