Conferința pastoral-misionară de toamnă la Catedrala Episcopală din Zalău

Joi, 16 octombrie 2014, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de toamnă, a preoților din Episcopia Sălajului, potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române.

Conferința s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Petroniu și a fost susținută de către Preacucernicul Părinte Cristian Pugna de la Parohia Rona, Protopopiatul Jibou. Tema tratată de către Preacucernicia Sa a fost în acord cu Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni, fiind intitulată: „Sfinții Brâncoveni în conștiința, cultura și spiritualitatea românească”. După susținerea conferinței au avut loc intervenții ale preoților cu privire la această temă.

La final, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat Preacucernicului Părinte Alexandru Bande, de la Parohia Rus, Protopopiatul Jibou, diploma „Sfântul Chiril al Ierusalimului”. Această distincție a fost instituită de Permanența Episcopiei Sălajului pentru a evidenția și motiva activitatea catehetică desfășurată în Eparhie. Diploma Sfântul Chiril al Ierusalimului se acordă în fiecare an preotului coordonator de circumscripție catehetică cu activitatea cea mai bogată.

Din punct de vedere administrativ, Episcopia Sălajului este are în structura sa trei protopopiate, 207 parohii și șapte așezăminte monahale în care slujesc un număr de 239 de preoți și diaconi.

Recomandari

Alte Articole