Dupa patru succese consecutive in Liga Nationala de handbal feminin, HC Zalau a suferit miercuri prima infrangere, in deplasare, la Otelul Galati. Un meci cu de toate, in special cu multe eliminari, la un moment dat fiind eliminate patru jucatoare de la Zalau si doua de la Otelul, lucru nemaiintalnit probabil intr-un meci de handbal feminin.
Partida s-a incheiat cu scorul de 25 – 22 in favoarea „otelarelor”, dupa ce Zalaul intrase la vestiare cu avans minim, 13 – 12. Gazdele au condus in cea mai mare parte pe tabela, insa pe finalul primei reprize zalauancele au egalat la zece, dupa care au preluat conducerea prin Badita, moment in care antrenoarea Alexandrina Soare a cerut primul time-out pentru Galati. Manda a egalat la 12, insa in acelasi minut 30 Babeanu a marcat pentru 12 – 13.
Gazdele au trecut in avantaj imediat dupa reluare, 14 – 13, iar in minutul 41 s-au desprins la trei goluri, 18 – 15. Gheorghe Tadici a cerut al doilea time-out, dar tot galatencele au fost cele care au marcat, scorul devenind 19 – 15 in minutul 42.
Handbalistele zalauane nu au cedat, avand o evolutie foarte buna in urmatoarele noua minute, la finalul carora au restabilit egalitatea la 19. Din pacate, forma buna nu a continuat pana la final, Zalaul marcand trei goluri in ultimele noua minute ale meciului, in timp ce gazdele au marcat de sase ori.
Pentru gazde, cele mai multe goluri au fost marcate de Drutu, 7, iar pentru Zalau, cele mai multe reusite i-au apartinut Daniele Babeanu, tot 7.