Unde pot fi semnalate cazurile de trafic de persoane

Prefectura Sălaj a găzduit, la finele săptămânii trecute, întâlnirea de lucru a grupului interjudețean împotriva traficului de persoane. Întâlnirea a fost inițiată de Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane Cluj–Napoca, prin comisar de poliție, dr. Augusta Bora, cu sprijinul Instituției Prefectului, reprezentată de Robert Szilagy, subprefect. La această activitate au participat instituții publice județene cu atribuții în domeniu, care în conformitate cu HG 475/2015, pun în practică planul de acțiune împotriva traficului de persoane.
Potrivit reprezentanţilor Instituţiei Prefectului, reuniunea a atins următoarele puncte:
prezentarea rolului Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane și a atribuțiilor Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane Cluj-Napoca; discutarea Planului Național de Acțiune 2015-2016 pentru implementarea Strategiei Naționale împotriva Traficului de Persoane pentru perioada 2012-2016 şi aplicarea măsurilor de asistență specifică acordată victimelor traficului de persoane la nivelul județului Sălaj.
În ceea ce privește Planul Național de Acțiune 2015-2016, obiectivul general îl constituie dinamizarea activităților de prevenire și a participării societății civile la derularea acestora.
Printre obiectivele specifice pentru prevenirea traficului de persoane se numără: creșterea gradului de informare și conștientizare a populației în ansamblu și a grupurilor de risc privind implicațiile traficului de persoane; reducerea factorilor de risc ce conduc la victimizare; monitorizarea activității operatorilor economici din domeniile profesionale cu fluctuație mare a forței de muncă (construcții, agricultură, exploatarea lemnului, turism etc.).
În ceea ce privește protecția, asistența și reintegrarea socială a victimelor traficului de persoane, se are în vedere: reconfigurarea sistemului de servicii de protecție și asistență a victimelor traficului de persoane; armonizarea prevederilor legislației naționale din domeniul asistenței victimelor traficului de persoane cu cele ale Uniunii Europene; îmbunătățirea capacității de identificare timpurie a victimelor și de referire către furnizorii de servicii acordate în regim special; asigurarea protecției și asistenței victimelor adulte ale traficului de persoane în vederea reintegrării sociale; asigurarea protecției și asistenței copiilor victime ale traficului de minori în vederea reintegrării sociale etc.
În privința combaterii traficului de persoane, se are în vedere: dezvoltarea capacității de analiză strategică privind traficul de persoane la nivelul Poliției Române; intensificarea utilizării instrumentelor de cooperare judiciară internațională în cazurile de trafic de persoane; îmbunătățirea cooperării dintre unitățile de combatere a criminalității informatice și cele de combatere a traficului de persoane pentru monitorizarea situațiilor de utilizare a internetului pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice; urmărirea bunurilor și a profiturilor obținute din comiterea infracțiunii de trafic de persoane etc.
În urma acestei întâlniri, se vor organiza campanii împotriva traficului de persoane, care vor viza prevenirea racolării victimelor prin intermediul rețelelor de socializare.
Cazurile de trafic de persoane pot fi semnalate gratuit la numărul 0800 800 678, iar din străinătate la numărul: 0040 21 313 31 00.

Recomandari

Alte Articole