150.000 de lei – costul unei mame omorate

Cele doua fetite ramase orfane din luna septembrie a anului trecut, cand un tanar zalauan le-a spulberat mama cu autoturismul, in apropierea unei treceri de pietoni din municipiu, cer despagubiri morale in instanta. Minorele se afla in grija statului inca de acum 3 ani, fiind astfel reprezentate in instanta de presedintele Consiliului Judetean Salaj, respectiv de directorul Centrului Social Multifunctional Cehu Silvaniei. In schimbul celei care le-a dat viata, copilele solicita soferului vinovat de accident despagubiri in suma de aproximativ 150.000 de lei.

Judecatoria Zalau a acordat un nou termen de judecata in cazul dosarului zalauanului Alin Mosincat, de 21 de ani, cercetat pentru ucidere din culpa, dupa ce a accidentat mortal, in luna septembrie a anului trecut, o tanara de 24 de ani, surprinsa in timp ce traversa bulevardul din municipiu. In urma nefericitului accident, doua fetite, in varsta de 4 si 9 ani, au ramas fara mama. Aflate in grija statului, inca de acum trei ani, minorele s-au constituit parte civila in instanta, solicitand despagubiri celui care le-a luat din aceasta lume pe cea care le-a dat viata. Potrivit solutiei date de instanta judecatoreasca, noul termen “a fost acordat la solicitarea aparatorului inculpatului pentru incheierea unei tranzactii pentru solutionarea laturii civile”.

Minorele Szucs Alexandra, in varsta de 4 ani, si Szucs Anca, de 9 ani, s-au constituit parti civile in dosar, fiind reprezentate de presedintele Consiliului Judetean (CJ) Salaj si seful Centrului Social Multifuctional Cehu Silvaniei, Ana Petrut. Conform Legii 272/2004, “pe toata durata plasamentului in regim de urgenta se suspenda de drept exercitiul drepturilor parintesti, pana cand instanta judecatoreasca va decide cu privire la mentinerea sau la inlocuirea acestei masuri si cu privire la exercitarea drepturilor parintesti. Pe perioada suspendarii, drepturile si obligatiile parintesti privitoare la persoana copilului sunt exercitate si, respectiv, sunt indeplinite de catre persoana, familia, asistentul maternal sau de catre seful serviciului de tip rezidential care a primit copilul in plasament in regim de urgenta, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate si, respectiv, sunt indeplinite de catre presedintele consiliului judetean, respectiv de catre primarul sectorului municipiului Bucuresti”. In acest caz, vorbim de presedintele CJ Salaj, Tiberiu Marc.

Potrivit declaratiilor furnizate de reprezentantii CJ Salaj, in acest dosar, minora Szucs Alexandra, prin reprezentantul legal, s-a constituit parte civila cu suma de 82.400 de lei. “La baza acestei sume au stat cuantumul corespunzator unei pensii minime de urmas, in suma de 350 de lei lunar, raportat la perioada cat minora are dreptul legal la pensia de intretinere din partea ocrotitorilor legali. In cadrul procesual, partile, prin avocati, s-au obligat sa analizeze pretentiile minorei si sa formuleze un punct de vedere ori, eventual, o tranzactie pana la urmatorul termen de judecata”, a declarat Tiberiu Marc.

Aceleasi pretentii au fost inaintate si de catre reprezentantii Centrului Social din Cehu Silvaniei, reprezentantul legal al minorei Szucs Anca. “Am solicitat ca despagubiri morale suma de 71.400 de lei, tinand cont de nevoile materiale ale unui minor. Mai precis, am luat in calcul cuantumul corespunzator unei pensii minime de urmas, in suma de 350 de lei lunar pana la implinirea varstei de 26 de ani, varsta limita pana la care poate fi intretinua de stat o persoana, conditionata de continuarea studiilor, precum si alte daune morale. Urmeaza sa vedem care va fi raspunsul avocatului apararii in acest caz”, ne-a declarat consilierul juridic din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, Livia Pop. Potrivit sursei citate, inculpatul, alaturi de asigurator, va incerca rezolvarea partii civile in dosar pe cale amiabila, ajungand la o intelegere intre cele doua parti inaintea noului termen de judecata.

Despagubirea minorelor orfane nu il scutesc, insa, pe soferul vinovat de moartea mamei lor de raspunderea in fata legii. Dosarul continua pe rolul instantei de judecata pe latura penala, Alin Mosincat fiind judecat pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa.

Termenele de judecata au fost, insa, amanate pentru faptul ca minorele, ramase orfane, nu s-au putut reprezenta in instanta pana la instituirea tutelei in cazul acestora. Odata cu solutionarea cauzei pe parte civila, dosarul va fi reluat, in luna martie, pe latura penala. Daca va fi gasit vinovat, soferul Alin Mosincat risca ani grei dupa gratii, intrucat pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa, legea prevede o pedeapsa de pana la cinciani de inchisoare.

Pana la solutionarea cazului celor doua fetite orfane, zalauanul Alin M. este cercetat in stare de libertate. In cursul lunii septembrie, anul trecut, tanarul a fost prezentat intantei cu propunerea de arestare preventiva sub aspectul savarsirii infractiunii de ucidere din culpa, Judecatoria Zalau emitand un mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile. Inculpatul a facut recurs la Tribunalul Salaj, in data de 9 noiembrie, judecatorii admitand cererea pentru liberare provizorie sub control judiciar formulata de inculpat.

Reamintim ca accidentul mortal s-a petrecut in noaptea de 4 spre 5 septembrie, cand Alin M., aflat la volanul unui autoturism, a spulberat o femeie de 24 de ani, din Zalau, surprinsa in timp ce traversa bulevardul in apropierea unei treceri de pietoni din zona Uz Casnic. In impactul puternic, victima a decedat pe loc. Conducatorul autoturismului implicat in accident a fost testat de politisti cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ.

Recomandari

Alte Articole